Antena 3 CNN Politică PLANUL de retragere al lui Băsescu. Ce face când pleacă de la Cotrceni

PLANUL de retragere al lui Băsescu. Ce face când pleacă de la Cotrceni

PLANUL de retragere al lui Băsescu. Ce face când pleacă de la Cotrceni
de O.P.    |    30 Oct 2014   •   08:19

 Preşedintele Traian Băsescu a anunţat, miercuri, într-un interviu acordat postului naţional de televiziune Moldova 1, că după alegerile parlamentare din Republica Moldova va face o vizită de rămas bun la Chişinău, ocazie cu care va cere şi cetăţenia, el precizând că este un gest simbolic.

Întrebat dacă va cere cetăţeania Republicii Moldova, aşa cum a mai anunţat, de-a lungul timpului, preşedintele a răspuns: "Categoric da, am şi vorbit cu preşedintele Timofti zilele trecute pe această temă şi am stabilit că, după alegerile din Republica Moldova, voi face o vizită, ocazie cu care este şi vizita de rămas bun, şi voi depune cererea pentru dobândirea cetăţeniei Republicii Moldova".

Preşedintele Băsescu a mărturisit că are un mare suport în a obţine cetăţenia Republicii Moldova în basarabeanul Eugen Tomac, care conduce campania electorală a candidatului PMP, Elena Udrea, şi care îl  întreabă mereu: "Domnule preşedinte, nu îţi uitat de acea cerere?".

"Nu am uitat, şi cu certitudine ar fi pentru mine o mare onoare să primesc cetăţenia Republicii Moldova", a continuat Băsescu.

Întrebat dacă această iniţiativă este un simbol sau mai mult, Traian Băsescu a răspuns: "Un simbol şi atât. Un gest simbolic, dacă autorităţile din Republica Moldova vor dori să o facă, pentru că eu pot să cer, dar trebuie să mi-o şi aprobe cineva, cetăţenia".

Mulţi spun că acesta este planul preşedintelui Băsescu de a scăpa de eventualele pedepse ale justiţiei din România.


×
Parteneri
Avarie majoră în rețeaua de termoficare operată de Termoenergetica
x close