PNL amână prezentarea programului de guvernare, după tragedia de la Spitalul din Neamț

de Mia Lungu    |    16 Noi 2020   •   12:45
PNL amână prezentarea programului de guvernare, după tragedia de la Spitalul din Neamț Hepta

Liberalii au decis să amâne evenimentul prin care îşi lansau programul de guvernare. Asta după ce mai multe partide au anunţat că vor suspenda acţiunile electorale o perioadă, în semn de respect faţă de victimele tragediei din Neamţ. Potrivit surselor, programul de guvernare al PNL vorbea şi despre investiţii în domeniul sănătăţii, iar liderii partidulu nu au considerat oportun momentul pentru a aduce în discuţie subfinanţarea spitalelor.

Liberalii încă mai lucrează la programul de guvernare până la sfârșitul săptămânii când ar trebui să îl prezinte. Este posibil să mai introducă noi capitole legate de investițiile din sănătate, pe fondul tragediei de sâmbătă din Piatra Neamț. Până acum, aceștia menționaseră doar contruirea a 3 spitale regionale, care ar urma să fie făcute cu bani de la Uniunea Europeană.

În același timp sunt precizate investiții în infrastructură. 23 de miliarde de lei promite PNL pentru investiții care sunt făcute și cu ajutorul fondurilor europene și alte 7,8 miliarde de lei pentru lucrări făcute doar de statul român.

Alocațiile ar urmă să crească cu 40% anul viitor, se menționează în programul de guvernare PNL, potrivit surselor. De asemenea, pensiile ar urma să fie majorate cu 5% ,dar totul va depinde de rată inflației. 

Cât despre salariile bugetarilor, ele nu vor fi tăiate dar se pregătește o reorganizare în instituții. În instituțiile ineficiente, și vorbim aici despre ministere sau instituții din domeniul agriculturii.

 

x close