Antena 3 CNN Politică Ponta: "Trebuie să modificăm aritmetica electorală, ca să nu-l dezamăgim pe domnul Videanu"

Ponta: "Trebuie să modificăm aritmetica electorală, ca să nu-l dezamăgim pe domnul Videanu"

Ponta: "Trebuie să modificăm aritmetica electorală, ca să nu-l dezamăgim pe domnul Videanu"
Sursa foto: Victor Ponta
09 Iun 2009   •   11:27

Victor Ponta s-a pronunţat marţi pentru modificarea regulilor aritmetice astfel încât numărul 29 să fie mai mare decât 31, ironizând astfel reacţia prim-vicepreşedintelui PDL, Adriean Videanu, la aflarea scorului la alegerile europarlamentare. "I-am spart", îi comunica atunci Videanu premierului Emil boc.
"Eu cred că astăzi trebuie să modificăm aritmetica, ca să nu-l dezamăgim pe domnul Videanu aţi văzut, cu 29 la 31. Cred că dăm o lege să schimbăm şi să punem că 31 este mai mic decât 29", a afirmat zâmbind ministrul delegat pentru relaţia cu Parlamentu, Victor Ponta.

Candidaţii alianţei PSD+PC a obţinut 31% din voturi la alegerile europarlamentare, iar cei ai PD-L 29%, dar fiecare partid de guvernământ reclamă câştigarea alegerilor europarlamentare, democrat-liberalii contabilizând la propriul scor electoral şi cele patru procente obţinute de Elena Băsescu ca independent.
Antena3.ro

×
Parteneri
Ministrul Agriculturii, prima reacție în scandalul puilor vopsiţi
x close