Antena 3 CNN Politică Predoiu şi Blaga, atac la Mişcarea Populară: O să avem Cotroceniul, indiferent cu cine din PDL

Predoiu şi Blaga, atac la Mişcarea Populară: O să avem Cotroceniul, indiferent cu cine din PDL

Predoiu şi Blaga, atac la Mişcarea Populară: O să avem Cotroceniul, indiferent cu cine din PDL
Sursa foto: Foto: Agerpres
18 Aug 2013   •   16:22

Prim-vicepreşedintele PDL Cătălin Predoiu a declarat, la Oradea, că partidul nu va accepta un candidat comun al dreptei la Preşedinţie decât din interiorul său, iar Vasile Blaga a spus că democrat-liberalii vor merge singuri la alegerile parlamentare şi nu vor mai face "donaţii" partiduleţelor, scrie Mediafax.
   
Totodată, cei doi lideri PDL au criticat Mişcarea Populară

"Avem o echipă puternică şi avem oameni valoroşi, avem un partid în care avem o comunicare între centru şi bază. Nu mai merge ca altădată, să fie o locomotivă şi 20 de vagoane, ci trebuie 20 de locomotive, şi sunt atâţia oameni de valoare la vârful PDL", a spus Cătălin Predoiu, duminică, la reuniunea Consiliului Judeţean de Coordonare al PDL Bihor.
   
"Mişcarea Populară nu este o mişcare, iar populară cu atât mai puţin", a continuat prim-vicepreşedintele PDL.
   
Predoiu le-a cerut participanţilor la reuniunea Consiliului Judeţean de Coordonare al PDL Bihor să aibă încredere în capacitatea lui "de a renaşte", susţinând că are "enorm de multe resurse" în acest scop, şi le-a solicitat să aibă încredere, de asemenea, în faptul că PDL este partidul cu cea mai mare legitimitate ca formaţiune de opoziţie şi ca formaţiune de dreapta.
   
De asemenea, el a spus că PDL nu va accepta un candidat comun la Preşedinţie al dreptei, decât din rândurile sale şi în condiţiile fixate de acest partid, ridiculizând pretenţiile unor voci ale Mişcării Populare ori ale Forţei Civice de a impune un candidat comun care să nu fie agreat de PDL.
   
"Ceea ce trebuie să facem noi este să întărim partidul, pentru că nu poate exista dreapta fără PDL. Acum o lună ne cereau desfiinţarea, acum ne cer o alianţă. Da, noi suntem cei care vor coagula dreapta, dar PDL va arăta linia. În ce priveşte desemnarea candidatului la Preşedinţie, PDL îl va da. O să avem Cotroceniul, indiferent cu cine din rândurile noastre, dar o să-l avem!", a spus Predoiu.
   
La rândul său, Vasile Blaga, invocând numele persoanei desemnate să conducă organizaţia judeţeană Bihor a Partidului Mişcarea Populară, Mircea Matei (fost preşedinte PDL Oradea, fost senator PDL Bihor, fost secretar de stat în Ministerul Administraţiei şi Internelor în guvernarea PDL, dar candidat anul trecut la un post de deputat de Oradea ca membru al PPDD Bihor), a spus că este vorba despre "rataţi", care vor pune singuri cruce acestei formaţiuni.
   
"Rataţi am văzut destui în viaţa mea. Dacă Mircea Matei este speranţa Mişcării Populare în Bihor, deja i-a pus cruce. Mircea Matei, cel pe care Filip (n.r. - Petru Filip, fost preşedinte PDL Bihor, trecut la începutul anului 2012 în PSD, iar în prezent senator de Vrancea) l-a pus secretar de stat la Ministerul Administraţiei...", a spus Blaga.
   
"Aveţi încredere, priviţi spre viitor şi vă garantez că vom fi din nou la guvernare, dar după alegeri, că nu are niciun rost să intrăm la guvernare cu cineva pentru câteva posturi de miniştri şi de secretar de stat, pentru unu-doi prefecţi", a spus Blaga.
   
Preşedintele PDL a afirmat că primul obiectiv este un rezultat de 20% la alegerile pentru Parlamentul European, iar dacă acesta va fi obţinut, atunci partidul nu va mai trebui să riposteze "partiduleţelor" de dreapta, care îi cer în prezent candidaţi comuni pentru Preşedinţie şi Parlament.
   
"Obiectivul nostru este 20% şi atunci vă garantez că nici nu veţi mai auzi de partiduleţele astea nou-înfiinţate", a spus liderul PDL.
   

×
Parteneri
Harta voturilor din Bucureşti. Cât "teren" controlează candidaţii
x close