Antena 3 CNN Politică Primarul Vanghelie, acuzat că subordonaţii săi au vandalizat afişele PDL

Primarul Vanghelie, acuzat că subordonaţii săi au vandalizat afişele PDL

Primarul Vanghelie, acuzat că subordonaţii săi au vandalizat afişele PDL
Sursa foto: Marian Vanghelie
04 Iun 2009   •   16:12

Filiala democrat-liberalilor din sectorul 5 a susţinut joi că anagajaţi ai Administraţiei Domeniului Public din subordinea primăriei conduse de Marian Vanghelie a vandalizat panotajul PDL din sector, amplasat legal. Democrat -liberalii mai afirmă că aceste acţiuni de distrugere nu au fost izolate.
"Astăzi, 4 iunie 2009, în urma unei sesizări a PDL sector 5, mai mulţi angajaţi ai Romprest şi ai ADP sector 5 au fost surprinşi de poliţie, în zona Palatului Parlamentului, în timp ce vandalizau o serie de materiale de campanie ale PDL", se arată într-un comunicat al filialei PDL sector 5.
Organizaţia bucureşteană precizează că poliţiştii au găsit în maşini cu însemnele Romprest bannere tăiate sau rupte aparţinând PDL.. "Menţionăm că Administraţia Domeniului Public se află în subordinea primăriei sectorului 5 iar firma Romprest se ocupă de salubrizarea aceluiaşi sector în urma contractului semnat cu primăria condusă de primarul Marian Vanghelie", se notează în comunicat.
Democrat-liberalii arată că au mai fost confruntaţi cu acţiuni similare de vandalizare a afişelor amplasate în zona Palatului Parlamentului şi chiar cu violenţe fizice asupra unui mebru de partid care ar fi fost bătut pe 2 iunie de câţiva indivizi care spuneau că ar fi membri PSD. "Într-o ţară care aspiră la statutul de stat european şi care se află în prag de alegeri europarlamentare, astfel de incidente nu pot fi acceptate. De aceea Organizaţia sector 5 a Partidului Democrat Liberal cere, încă o dată, autorităţilor statului să manifeste ?toleranţă 0? faţă de astfel de manifestări", se arată în textul comunicatului.
Antena3.ro

×
Parteneri
SUA au dislocat în România cel mai nou sistem antidronă
x close