Antena 3 CNN Politică Şerban Mihăilescu, lăsat de senatori fără imunitate în faţa DNA

Şerban Mihăilescu, lăsat de senatori fără imunitate în faţa DNA

Şerban Mihăilescu, lăsat de senatori fără imunitate în faţa DNA
Sursa foto: Serban Mihailescu
10 Iun 2009   •   11:02

Senatorii au avizat miercuri cu 77 de voturi pentru şi 29 împotrivă cererea Parchetului General de demarare a urmăririi penale în cazul senatorului PSD, Şerban Mihăilescu. Senatorul social-democrat a fost pus astfel la dispoziţia procurorilor DNA, deşi colegii săi de partid au încercat să amâne votul pe motiv că aceasta se află în convalescenţă în urma unei operaţii dificile.

DNA a cerut Senatului, pe 31 iulie 2008, începerea urmăririi penale a senatorului PSD Şerban Mihăilescu pentru infracţiunea de primire de foloase necuvenite şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor.

Senatorul nu a putut fi prezent astăzi în sala de plen fiind în concediu medical. Parlamentarii PSD au căutat să se folosească de această stare de lucruri, ei propunând amânarea votului până când Mihăilescu va putea participa la şedinţa de plen pentru a-şi susţine punctul de vedere în acest caz.
Un raport indecis
Deşi raportul Comisiei juridice a Senatului nu conţinea vreo recomandare, plenul a votat în număr mare undă verde pentru procurori pentru a instrumnta dosarul lui Mihăilescu.
Senatorii din Comisia juridică a Senatului argumentează, în raportul asupra solicitării Parchetului General de începere a urmăririi penale în cazul senatorului PSD, Şerban Mihăilescu, că probele din dosarul DNA sunt, în parte, nule, "motiv pentru care votul a fost atât de strâns".
Raportul precizează că, "supusă la vot, propunerea de începere a urmăririi penale nu a întrunit numărul necesar de voturi (4 senatori şi-au exprimat opţiunea pentru >, şi 4 senatori - pentru >", fapt pentru care Comisia nu poate recomanda plenului Senatului un vot în favoarea avizării începerii urmăririi penale.
PSD încearcă să tragă de timp
Dezbaterea soartei lui Mihăilescu a debutat astăzi în plenul Senatului cu o serie de certuri procedurale între reprezentantţii partidelor de guvernământ.
Senatorul PSD Titus Corlăţean a încercat să obţină o amânare a dezbaterii, pe motiv că Şerban Mihăilescu a fost informat foarte târziu, a suferit o operaţie şi nu poate veni. El a propus scoaterea probelemei de p ordinea de zi şi amânarea pentru săptămâna viitoare, pentru a fi îndeplinite procedurile.
"Este o chestiune de principiu, propunerea mea e să fie prezent la dezbateri. A fost anunţat oficial că sunt dezbateri?", a susţinut Corlăţean, pledând pentru dreptul la apărare al colegului său de partid.
Cum democrat-liberalii au replicat că prezenţa senatorului nu poate fi obligatorie, Corlăţean a susţinut că ar fi făcut acelaşi lucru pentru orice coleg, pentru a apăra dreptul de a fi informat atunci când se discută în plen despre el.
El a susţinut că Şerban Mihăilescu trebuie să participe la discuţiile din Senat, aceasta fiind o chestiune de "solidaritate şi colegialitate".
Propunerea lui Corlăţean a fost criticată de liderul senatorilor democrat-liberali, Traian Igaş: "Nu văd ce mai putem să inventăm pentru a opri dezbaterea pe acest raport".
Greblă, resemnat: "Este o zi tristă pentru Senatul României?
Respingerea propunerii senatorului PSD Titus Corlăţean a provocat lamentări din partea preşedintelui Comisiei juridice a Senatului, social-democratul Toni Greblă (PSD).
"Este o zi tristă pentru Senatul României, un moment pe care nu aţi fi vrut şi nu am fi vrut să-l parcurgem. Suntem însă obligaţi să examinăm un raport, ca urmare a solicitării Parchetului de pe lângă ÎCCJ", a afirmat Greblă.
El a luat apărarea lui Mihăilescu, susţinând că în cele patru dosare există o singură probă, un autodenunţ al lui Fănel Păvălache, care arată că a fost solicitat de Şerban Mihăilescu să ducă la Vila Lac 5 un număr de arme de vânătoare, pentru un anumit scop, care "nu se precizează".
"El (Păvălache ? n.r.) spune că s-a conformat acestei solicitări, a cumpărat, pe numele Asociaţiei Cerbul, 11 arme depozitate la vila Lac 5 a RAPPS. Acea vilă era folosită, alternativ de Şerban Mihăilescu şi Octav Cozmâncă. Acestea sunt faptele pentru care ÎCCJ solicită începerea umăririi penale împotriva lui Mihăilescu", a mai spus Greblă.
Social-democraţii s-au resemnat numai după anunţul opoziţiei liberale şi udemeriste de votare în favoarea urmăririi penale. ?Grupul social-democrat vă aduce la cunoştinţă că nu se va împotrivi, prin votul său, mersului justiţiei. Senatul României prin grupul PSD nu va împiedica niciodată înfăputuirea justiţiei", a a firmat senatorul PSD, Ioan Chelaru, punctând şi el inexistenţa unor "elemente serioase de vinovăţie" în cele şase volume ale dosarului Mihăilescu.
Marius Vulpe, Antena3.ro

×
Parteneri
Armand a fost trimisă în judecată. Mesajul său către Marcel Ciolacu
x close