Antena 3 CNN Politică Stolojan: PSD, ctitorul blocării reformei în justiţie şi al blocării ridicarii imunităţii parlamentare

Stolojan: PSD, ctitorul blocării reformei în justiţie şi al blocării ridicarii imunităţii parlamentare

Stolojan: PSD, ctitorul blocării reformei în justiţie şi al blocării ridicarii imunităţii parlamentare
Sursa foto: Teodor Stolojan
12 Mai 2009   •   16:32

PSD este ctitorul blocării reformei în justiţie, al stopării ridicării imunităţii parlamentare şi al codului penal din 2004 care a legat mâinile procurorilor în orice dosar privind marea corupţie a afirmat marţi prim-vicepreşedintele PDL, Teodor Stolojan. Reprezentantul democrat-liberal a susţinut că singurul for legislativ care a deblocat anchetarea unor foşti miniştri este Camera Deputaţilor, în timp ce Geoană, din calitatea de preşedinte al Senatului tolerează tergiversările repetate în cazul unor dosare, precum cel al social-democratului Şerban Mihăilescu.
?PSD este ctitorul blocării reformei în justiţie. PSD, pe care domnul Mircea Geoană îl conduce este, de asemenea, ctitorul blocării ridicarii imunităţii parlamentare? adeclarat prim-vicepreşedintele PDL.
Stolojan a ţinut să sublinieze că singurul şef de cameră legislativ care a dat drumul la dosare de corupţie vizând politicieni a fost Roberta Anastase, preşedintele Camerei Deputaţilor.
?De ani de zile dosarele unor colegi stau în Parlament şi nu pot fi trimise în justiţie. PSD mai este mai este ctitorul acelui proiect de cod penal care prevedea legarea mâinilor procuroilor în orice dosar privind marea corupţie. A trebuit să vină PDL să modifice regulamentul Camerei pentru ca dosarul domnului Adrian Năstase să poată să ajungă în justiţie. În schimb la Senat, unde Mircea Geoană este preşdinte şi unde preşedintele comisiei juridice este tot un social-democrat, în această cameră stă un dosar, cel al domnului Şerban Mihăilescu care nu mai ajunge în justiţie şi care chiar astăzi a fost amânat? a explicat Stolojan.
Din motive ?umanitare?, Biroul Permanent a decis astăzi amânarea pentru a doua oară a stabilirii unei date pentru votarea în plen a raportului Şerban Mihăilescu, după ce parlamentarul social-democrat informat conucerea Senatului că nu poate fi prezent la o astfel de şedinţă, fiind internat la o clinică medicală din străinătate.
Chelaru a subliniat că Biroului Permanent îi vor fi prezentate documentele care să ateste starea medicală a lui Şerban Mihăilescu. Chestorul Senatului a avansat ca posibilă dată pentru vot 27 mai, dar a ţinut să precizeze că unii colegi au susţinut în cadrul şedinţei că nu ar fi "uman" să fie stabilită un astfel de termen fără a se şti exact starea sănătăţii lui Mihăilescu.
Conducerea Senatului a mai tergiversat de câteva ori aducerea în plen a raportului în cazul Şerban Mihăilescu, pe motiv că Regulamentul acestei Camere trebuie "corectat" în acord cu decizia CCR ca hotărârea privind urmărirea penală a membrilor Guvernului să fie luată cu votul majorităţii senatorilor prezenţi. Modificarea a fost făcută de comisia de Regulament pe data de 23 aprilie şi adoptată de plenul Senatului în şedinţa de luni.
Antena3.ro

×
Parteneri
Două linii de tramvai din Bucureşti sunt blocate, din cauza unui accident
x close