x close

UPDATE. Kelemen Hunor: Noi ne-am referit doar la sintagma "stat naţional", nu la tot articolul 1 din Constituţie

de G.S.    |    11 Mai 2013   •   17:45
UPDATE. Kelemen Hunor: Noi ne-am referit doar la sintagma "stat naţional", nu la tot articolul 1 din Constituţie 416 Foto: Agerpres
Update 17:45 - Liderul UDMR, Kelemen Hunor, a precizat, sâmbătă, după şedinţa CRU de la Sibiu, că s-a referit doar la eliminarea "sintagmei stat naţional" din articolul 1, alineatul 1, din Constituţie şi nu la întregul alineat, afirmând că traducerea oficială nu a respectat întocmai declaraţia sa.
La finalul şedinţei CRU al UMDR, care a avut loc, sâmbătă, la Sibiu, presa de limba română a cerut clarificări preşedintelui Uniunii, Kelemen Hunor, referitoare la declaraţia din timpul discursului potrivit căreia formaţiunea cere "radierea articolului 1, alineatul 1, din Constituţie", el precizând că nu se referea la întreg conţinutul respectivului articol, ci doar la eliminarea "sintagmei stat naţional" conform Mediafax.
"La primul articol, noi am propus o amendare care se referă doar la sintagma de stat naţional, nu la celelalte prevederi din articolul 1. Am subliniat şi în discursul meu că doar despre acest lucru vorbim, despre sintagma de stat naţional. Nu propunem nicio modificare privind statul unitar, indivizibil, suveran şi aşa mai departe. Vorbim doar de statul naţional", a răspuns Kelemen. 
El a precizat că "niciodată" nu a vrut eliminarea întregului articol, ci doar a cuvântului "naţional".

-------------------

Liderul UDMR, Kelemen Hunor, a declarat, sâmbătă, la Sibiu, referitor la propunerile formaţiunii de modificare a Constituţiei, că Uniunea propune "exclusiv radierea articolului 1, alineatul 1" din Legea fundamentală, conform Mediafax.
Kelemen Hunor a declarat, sâmbătă, în discursul ţinut la şedinţa CRU de la Sibiu, că reprezentanţii formaţiunii au o serie de propuneri privind modificarea Constituţiei, pe care trebuie să le înregistreze până în 17 mai. 
"De la primul articol şi până la ultimul, înaintăm propuneri de modificare în faţa Parlamentului, propuneri de modificare despre care noi credem că sunt necesare, că schimbarea este necesară. În primul rând, propunem radierea articolului 1, care se referă la statul de drept. Nu este o chestiune în jurul căreia putem forma un consens, dar în cazul modificării Constituţiei noi trebuie să urmăm calea pe care o considerăm bună, reală, justă. O părere pe care avem datoria să o formulăm şi să nu ţinem cont de şansele pe care le putem avea într-o astfel de dezbatere, motiv pentru care noi propunem - şi spun acest lucru opiniei publice româneşti - propunem exclusiv radierea articolului 1, alineatul 1", a afirmat el. 
Potrivit lui Kelemen, în acelaşi timp, UDMR propune "o modificare care să facă posibil ca cetăţenii de etnie maghiară să se simtă acasă în România, deci Constituţia să recunoască comunităţile etnice ca factor de structurare a statului". 
"Noi facem aceste propuneri în scris, sunt incluse în pachetul nostru de modificare", a adăugat el.
Kelemen a menţionat că UDMR mai are propuneri la articolele care vizează funcţionarea sistemului politic. 
"Suntem pentru sistemul bicameral, propunem republică parlamentară, adică un preşedinte ales de Parlament, vrem detaşarea-limitarea competenţelor Parlamentului, propunem ca între Guvern şi legislativ să se facă o distincţie clară, instituţia ordonanţelor de urgenţă să fie exclusă din Constituţie, iar răspunderea să fie în sesiune parlamentară. Recunosc cu smerenie că una dintre marile greşeli, când am fost şi noi la guvernare, a fost că din când în când s-a părut că am abuzat de posibilitatea ca Guvernul să preia prerogativele legislativului, prin ordonanţe de urgenţă, şi acest lucru întotdeauna s-a răzbunat mai târziu", a conchis Kelemen.
Articolul 1, alineatul 1, din Constituţie prevede că "România este stat naţional, suveran şi independent, unitar şi indivizibil".
 

Parterneri
Parterneri
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Nu, multumesc Accept
sati