Antena 3 CNN Show Showbiz Stela Popescu, mesaj emoționant după ce și-a pierdut marea iubire: „Durerea aia nu pleacă niciodată din tine”

Stela Popescu, mesaj emoționant după ce și-a pierdut marea iubire: „Durerea aia nu pleacă niciodată din tine”

Stela Popescu, mesaj emoționant după ce și-a pierdut marea iubire: „Durerea aia nu pleacă niciodată din tine”
25 Noi 2017   •   16:45

A fost căsătorită de două ori, dar Stela Poescu recunoaște că a fost o norocoasă pentru că și-a întâlnit iubirea adevărată, cea mai presus de cuvinte.

„Când ne-am cunoscut, eu aveam 33 de ani, iar Mihai 35 de ani. Dragostea este o chimie inexplicabilă, dar pot spune că era teribil de inteligent, îmi inspira încredere şi avea un simţ al umorului foarte dezvoltat. La început a fost şi puţin introvertit şi mai tăcut, dar cu timpul a ajuns să vorbească mai mult ca mine (...) Îmi dau seama cât de norocoasă am fost. Nu toţi au şansa să întâlnească dragostea absolută, mai presus de cuvinte, bariere şi interese“, povestea Stela Popescu pentru Click.

Într-un interviu pentru emisiunea „Doamne de Poveste“, de la Acasă TV, Stela Popescu rememora durerea suferită în urma morţii tragice a soţului ei: „Între noi a fost mai mult decât o căsătorie. Ştiu că se spune de suflete pereche, dar e adevărat. El nu se culca până nu veneam eu, indiferent la ce oră. Şi se trezea dimineaţa. El lucra de dimineaţă, la 6.30 îi duceam cafeluţă şi nu mai intram acolo să-l întrerup. (…) Am o prietenă care a venit să mă încurajeze după ce s-a prăpădit Puiu. Şi îi zic «lasă că viaţa şterge», dar ea mi-a zis: «nu, viaţa calcă». Îţi dai seama ce diferenţă. Durerea aia nu pleacă niciodată din tine“.

 

 

×
Subiecte în articol: Stela Popescu mesaj emotionant
Parteneri
Un nou val de aer rece va traversa România
x close