Antena 3 CNN Sport Cupa Mondială Magath: "Kuranyi poate merge la Mondial, e cel mai bun din Germania"

Magath: "Kuranyi poate merge la Mondial, e cel mai bun din Germania"

Magath: "Kuranyi poate merge la Mondial, e cel mai bun din Germania"
Sursa foto: Kevin Kuranyi
29 Mar 2010   •   16:19

Kevin Kuranyi s-ar putea întoarce la echipa naţională a Germaniei. Atacantul german este aproape de o împăcare cu selecţionerul Joachim Low, confirmă tehnicianul lui Schalke 04. Kuranyi este pe val, în acest moment, la echipa din Gelsenkierchen, marcând de 17 ore în această stagiune şi aflat în postura de golgeter al campionatului.
"Ştiu că Joachim Low a vorbit cu Kuranyi săptămâna trecută, din câte am aflat s-au întâlnit din întâmplare. Ca antrenor, trebuie mereu să gândeşti şi dacă e nevoie să îţi schimbi deciziile. Trebuie să faci ce e mai bine pentru echipă şi, acum, Kevin e cel mai bun atacant din Germania.", a declarat tehnicianul lui Schalke 04, Felix Magath, potrivit goal.com.
Conflictul dintre Low şi Kuranyi este vechi de aproape doi ani, de la meciul dintre Germania şi Rusia, când atacantul a avut o reacţie necontrolată, plecând la pauza meciului pentru că nu a fost utilizat de selecţioner.
Antena3.ro

×
Subiecte în articol: Nationala Germaniei joachim low
Parteneri
Situaţie critică în Slănic Prahova: o stradă s-a surpat! ISU intervine
x close