Antena 3 CNN Sport Fotbal extern Istoria e de partea Italiei. Va reuşi "Squadra Azzurra" să câştige din nou campionatul mondial?

Istoria e de partea Italiei. Va reuşi "Squadra Azzurra" să câştige din nou campionatul mondial?

Istoria e de partea Italiei. Va reuşi "Squadra Azzurra" să câştige din nou campionatul mondial?
12 Oct 2009   •   23:11


Italia a reuşit să se mai califice la turneul final al Cupei Mondiale cu un meci înainte de finalul preliminariilor în două ocazii, iar în ambele cazuri - în 1982 şi 2006 - "Squadra Azzurra" a reuşit să câştige trofeul.

Astfel, Marcello Lippi nu s-a putut abţine să nu zâmbească la finalul egalului, scor 2-2, cu Irlanda, care a confirmat calificarea Italiei la CM 2010, înaintea ultimei partide cu Cipru. "Este o statistică pe care o primim cu zâmbetul pe buze. Ştim că nu înseamnă foarte mult", a spus Lippi.

"Aproape că am pierdut, dar cred că o înfrângere ar fi fost nedreaptă, pentru că băieţii au jucat cu autoritate, personalitate şi calitate pe tot parcursul partidei".

Echipa lui Giovanni Trapattoni a deschis scorul prim Glenn Whelan, dar "azzurri" au egalat prin Mauro Camoranesi. Sean St Ledger părea că a adus gazdelor toate cele trei puncte, cu trei minute înainte de final, dar Alberto Gilardino a egalat încă o dată, în ultimul minut de joc. "Cred că a fost cel mai important gol pe care l-am înscris pentru Italia. Este grozav că ne-am calificat la Cupa Mondială în acest fel", a spus atacantul.

În vârstă de 27 de ani, Gilardino vrea acum un nou trofeu la Cupa Mondială, după succesul din Germania, în 2006. "Ştim că va fi dificil, dar vrem să ne apărăm titlul în Africa de Sud. Avem în continuare mulţi jucători care au câştigat trofeul în urmă cu trei ani şi alţi câţiva dornici să strălucească şi să îşi găsească un loc în echipă. Cred că avem un lot grozav", a mai spus colegul lui Mutu de la Fiorentina.

Antena3.ro

×
Subiecte în articol: CM2010
Parteneri
Stare de alertă în Cluj-Napoca, după ce o stradă principală s-a surpat
x close