Antena 3 CNN Sport Fotbal intern Austriecii ameninţă: "Cu tot respectul, vă batem şi noi!" Credeţi că vor reuşi?

Austriecii ameninţă: "Cu tot respectul, vă batem şi noi!" Credeţi că vor reuşi?

Austriecii ameninţă: "Cu tot respectul, vă batem şi noi!" Credeţi că vor reuşi?
Sursa foto: adrian mutu
30 Mar 2009   •   08:56

Toată lumea îşi propune să ia câte trei puncte cu noi. Mai nou, şi austriecii ne-au pus gând rău, încurajaţi şi de slăbiciunile arătate de echipa naţională a României în meciul de sâmbătă cu Serbia, încheiat cu scorul de 3-2 pentru plavi. Austriecii declară că mai speră, încă, la locul al doilea în grupă şi că "tricolorii nu sunt o echipă de speriat".
Partida de la Klaugenfurt de miercuri va opune două echipe care, chiar dacă stau poate la fel de prost în clasamentul grupei, intră cu totul altfel în meci. Elevii lui Victor Piţurcă au la dispoziţie doar patru zile să gestioneze efectele mentale ale unui rezultat extrem de greu de digerat şi să se concentreze cu Austria, în timp ce adversarii sunt odihniţi şi au avut mult timp să îşi facă curaj în timpul în care au stat pe margine.
Ultimele două rezultate ale austriecilor au fost dezastruoase. 1-1 la Torshavn cu reprezentativa Insulelor Feroe şi 1-3 acasă cu Serbia. Cu toate acestea, jucătorii din ţara alpină au fost foarte încurajaţi de jocul României şi îşi propun victoria miercuri.
"Este un meci important pentru noi şi vrem să vă batem. Aveţi o echipă bună, cu jucători valoroşi, dar nu sunteţi de speriat", este părerea adversarilor despre România, declaraţia venind de la Rubin Rafael Okotie, fotbalist la Austria Viena, potrivit gsp.
"Ne aşteaptă un joc foarte greu, pentru că echipa voastră are orgoliul rănit după înfrângerea de sâmbătă seara. Nu ne speriem însă şi vom juca la victorie", dă şi Umit Korkmaz, jucător de origine turcă, semnalul de atac.
Mutu şi compania nu scapă nici miercuri de sârbi. Cosmopolita echipă naţională austriacă are în componenţă şi un jucător de origine sârbă, Marko Arnautovici, acesta fiind la fel de optimist precum coechipierii săi:
"M-am bucurat pentru victoria Serbiei. N-aţi jucat deloc bine în prima repriză, iar acest lucru v-a costat. Vă respectăm, dar suntem o echipă tânără cu foame de rezultate şi vom face tot posibilul să vă învingem. Ştim că ne va fi foarte greu, dar dacă veţi juca la fel ca sâmbătă avem şanse mari să vă batem", a declarat acesta, informează sursa citată.
Declaraţiile jucătorilor austrieci sunt susţinute şi de semnalele date de selecţionerul Constantini. Acesta îi pregăteşte pentru atac, insistând la antrenamente pe faza ofensivă şi felul în care se pot găsi spaţii în apărarea românilor. Constantini consideră că e o pâine de mâncat pe margini, unde se pare că va insista, pentru a trimite apoi centrări în centrul careului lui Bogdan Lobonţ.
Situaţia din Grupa României, a 7-a, de calificare la CM 2010:
Serbia - 5 partide jucate - 12 puncte
Lituania - 5 - 9 pct
Franţa - 4 - 7 pct
Austria - 4 - 4 pct
România - 4 - 4 pct
Insulele Feroe - 4 - 1 pct
Antena3.ro

×
Parteneri
Armand a fost trimisă în judecată. Mesajul său către Marcel Ciolacu
x close