Antena 3 CNN Sport Fotbal intern Becali, după declaraţiile lui Piţurcă: A fost corect, ce să am cu el? (VIDEO)

Becali, după declaraţiile lui Piţurcă: A fost corect, ce să am cu el? (VIDEO)

Becali, după declaraţiile lui Piţurcă: A fost corect, ce să am cu el? (VIDEO)
Sursa foto: Foto: Intact Images
09 Aug 2010   •   16:35

Gigi Becali i-a răspuns, luni, fostului selecţioner Victor Piţurcă, după ce acesta a afirmat că motivul plecării sale din Ghencea îl reprezintă criticile publice aduse de patronul Stelei jucătorilor. Finanţatorul Stelei susţine că Piţurcă a fost corect şi că nu are nimic cu el, dar că a exagerat în unele declaraţii.

"De ce să fiu supărat? Nu am văzut toată conferinţa, dar din ce m-am uitat spunea adevărul. Nu mă pot lua de un om care m-a ajutat, acum ce vreţi, să îl critic? Ce caracter aş avea? Nu pot să spun nimic rău despre el. M-aşteptam să nu inventeze şi să nu spună tâpenii. A fost corect, ce să am cu el? (...) M-am achitat de el şi cu asta basta", a declarat Gigi Becali.

Potrivit finanţatorului Stelei, Piţurcă "are o mie de calităţi, dar are şi câteva defecte care îi strică tot".

"Mi-a zis că mă folosesc de oameni. Am zis, în glumă, că da, m-am folosit de tine. Mi-ai făcut echipă, sunt şmecher", a spus Becali.

Cât priveşte viitorul relaţiei dintre cei doi, Becali susţine că, deşi el a dorit să rămână prieteni, Piţurcă doreşte ca relaţia să fie una de amiciţie.

"El este ce vrea el. Dacă vrea să fie prieten, e prieten. El mai nou vrea să fim amici. Suntem amici. Eu vreau să fim prieteni, dar el vrea să fim amici", a spus patronul din Ghencea.

În conferinţa de luni, Becali a mai declarat că a făcut, într-adevăr, unele greşeli, dar că nu a distrus nimic.

"A exagerat 5-10%. Eu nu sunt gelos, eu ţin la el. Terenul nu face 3-4 milioane, face 14-15 milioane. A cerut încă 5 milioane, plus 10 la sută la vânzare de jucător. Asta uitasem să vă spun", a mai spus Becali, care a mai precizat că nu intenţionează încă să îşi facă bagajele de la Steaua.



Antena3.ro

×
Subiecte în articol: Gigi Becali Victor Pițurcă steaua
Parteneri
Mircea Badea a dezvăluit cine este modelul său în viaţă
x close