Antena 3 CNN Sport Fotbal intern Grigoraş şi-a dat demisia de la Oţelul Galaţi, considerând obiectivele echipei aberante

Grigoraş şi-a dat demisia de la Oţelul Galaţi, considerând obiectivele echipei aberante

Grigoraş şi-a dat demisia de la Oţelul Galaţi, considerând obiectivele echipei aberante
Sursa foto: petre grigoras
27 Iun 2009   •   18:06

Situaţia ciudată pe malul Dunării, la Oţelul Galaţi. Antrenorul echipei din ultimii trei ani, Petre Grigoraş şi-a prezentat sâmbătă demisia din cauza obiectivelor înalte ale echipei. Preşedintele Marius Stan i-a cerut lui Grigoraş ca echipa să se clasifice pe unul din primele şase locuri în campionatul viitor, iar Grigoraş consideră că actualul lot nu are potenţialul de a reuşi acest obiectiv. Următoarea destinaţie a lui Grigoraş ar putea fi Politehnica Iaşi.
"M-am hotãrât, demisionez. Am comunicat decizia jucãtorilor. Acum îmi fac bagajele şi plec din Galaţi. Atât timp cât eu cred că nu pot să îndeplinesc obiectivul, un loc de cupă europeană, nu are rost să mă înham la o muncă în ţinta căreia nu cred. Urma să mai avem o discuţie cu cei din conducere, cu Marius Stan, tot stafful, antrenori secunzi, medic, preparator fizic, însă aceasta nu a avut loc nici sâmbătă seară, iar astăzi nu mi-a rãspuns nimeni la telefon. Nu am fost consultat nici la transferuri şi nici la stabilirea obiectivului.", s-a lamentat antrenorul, informează gsp.
Una dintre cele mai mari nemulţumiri ale lui Grigoraş este faptul că nu exista o comunicare eficientă la Oţelul, el aflând obiectivele echipei odată cu jucătorii, la reunirea lotului.
"Am aflat la reunirea lotului, odată cu jucătorii, am rămas blocat câteva clipe, deci sunt şi probleme de comunicare. M-am simţit foarte bine la Oţelul, le mulţumesc tuturor pentru susţinere şi doresc tuturor de aici să aibă parte numai de succese", a declarat Grigoraş.
Antena3.ro

×
Parteneri
România, sub asaltul valului de praf saharian
x close