Antena 3 CNN Sport Fotbal intern Mircea Rednic critică selecţia făcută de Victor Piţurcă

Mircea Rednic critică selecţia făcută de Victor Piţurcă

Mircea Rednic critică selecţia făcută de Victor Piţurcă
Sursa foto: Mircea Rednic
10 Feb 2009   •   19:24

Antrenorul lui Dinamo Bucureşti, Mircea Rednic, este revoltat de faptul că elevul său, Marius Niculae, nu a fost convocat de selecţionerul Piţurcă deoarece a fost filmat când înjura rivala de moarte, Steaua. Aflat în cantonamentul echipei din Ştefan cel Mare în Turcia, "Puriul" nu crede că aceste criterii de convocare sunt corecte, deoarece, în acest caz, mai mulţi jucători nu ar mai fi trebuit chemaţi la acţiunile primei reprezentative a României.
"Nu ştiu ce criterii de selecţie are antrenorul echipei naţionale, dar nu faci o selecţie după ceea ce declară jucătorii. Dacă ar fi aşa, sau după comportamentul unora sau altora, cred că mai erau doi sau trei care nu aveau ce căuta la echipa naţională. Asta e decizia lui, dar cred că nu trebuia să spună nimic. Orice jucător mai greşeşte. După părerea mea, Marius este într-o formă foarte bună şi mă bucur că îl am aici şi că poate juca pentru noi. Orice jucător e afectat când ştie că putea ajunge la echipa naţională şi nu se întâmplă acest lucru", a declarat Rednic pentru GspTV imediat după încheierea partidei câştigate de "Câinii Roşii" cu scorul de 1-0 împotriva croaţilor de la Osijek.
Marius Niculae nu a fost convocat pentru partida amicală dintre România şi Croaţia, care se va disputa miercuri pe stadionul Steaua din Bucureşti, deoarece a jignit formaţia rivală, Steaua, lucru considerat comportament nesportiv de către Piţurcă.
"Nu l-am convocat pe Marius Niculae numai din cauza comportamentului său. Mai aştept de la el să joace meci de meci. Dar a contat la neconvocarea lui şi acea atitudine", a explicat "Satana", potrivit Mediafax.
Marius Niculae nu este singurul jucător care a avut probleme cu convocarea la "naţională" în mandatul lui Piţurcă. De-a lungul timpului, diverse declaraţii i-au făcut şi pe alţi jucători să piardă contactul, cel puţin pentru o perioadă, cu prima reprezentativă. Printre aceştia îi amintim pe Mirel Rădoi, Eugen Trică sau Ionel Ganea.
Antena3.ro

×
Parteneri
Afacerea de succes cu care un italian a dat lovitura în Buzău
x close