Antena 3 Sport Fotbal intern România - Belarus 2-2: Mutu reuşeşte o dublă şi se apropie de recordul lui Hagi

România - Belarus 2-2: Mutu reuşeşte o dublă şi se apropie de recordul lui Hagi

de M.T.    |    07 Oct 2011   •   23:25
România - Belarus 2-2: Mutu reuşeşte o dublă şi se apropie de recordul lui Hagi
Sursa foto: Foto: Agerpres

Adrian Mutu a revenit la echipa naţională cu o dublă, dar tricolorii nu au reuşit decât o remiză, scor 2-2, în faţa Belarusului, în penultimul meci din preliminariile Campionatului European din 2012. 

 
Cu cele două reuşite de vineri seară, Mutu, care a devenit primul jucător care marchează pentru naţională pe noua arenă din Bucureşti, s-a apropiat la un singur gol de recordul lui Gheorghe Hagi, care a înscris de 35 de ori pentru România. Atacantul Cesenei are acum 34 de goluri şi are toate şansele de a-l detrona pe cel mai bun jucător român din istorie.
 
În momentul în care meciul de la Bucureşti tocmai începea, la Zenica, Bosnia avea deja 3-0 cu Luxemburg, punând capăt practic oricăror speranţe într-o calificare miraculoasă a tricolorilor. Dar chiar şi în aceste condiţii, România a început tare şi a avut prima şansă după doar două minute, însă şutul lui Mutu a fost mult prea slab pentru a-l putea păcăli pe Zhevnov.
 
Dragun i-a dat şi el ceva emoţii lui Pantilimon în minutul 10, după acest moment elevii lui Piţurcă preluând iniţiativa şi reuşind să deschidă scorul prin Mutu. Sânmărtean a primit o minge undeva în partea stângă, a intrat în centru, apoi a pasat a la Xavi pentru Torje, care a păcălit pasul la offside al fundaşilor adverşi, iar fostul dinamovist i-a trimis lui Mutu, atacantul Cesenei înscriind simplu din faţa porţii goale (19).
 
Imediat după gol, Marica ar fi putut dubla avantajul echipei noastre, dar şutul său pe mijlocul porţii a fost reţinut de portarul oaspeţilor, pentru ca, în minutul 28, Sânmărtean să părăsească terenul, accidentat, şi să fie înlocuit cu Adrian Cristea.
 
Marica a reuşit faza primei reprize, după ce a scăpat de trei fundaşi ai bieloruşilor, dar a greşit ultima pasă, pentru ca Mutu să rateze şi el din situaţie favorabilă în minutul 35. Un contraatac foarte bun cu cinci minute înainte de pauză ar fi putut aduce golul de 2-0, însă voleul lui Marica a fost blocat de Zhevnov, şi, când toată lumea aştepta intrarea la vestiare, Moţi a greşit incredibil şi i-a permis lui Kornilenko să egaleze şi să stabilească un rezultat nedrept după primele 45 de minute.
 
Românii au început la fel de decişi şi repriza a doua şi, după numai cinci minute, Mutu a obţinut un penalty uşor acordat de arbitrul irlandez Alan Kelly pe care tot el l-a transformat cu o scăriţă de mare efect. Probabil că euforia golului i-a făcut pe fundaşii români să-şi piardă concentrarea, echipa lui Stange fiind aproape de egalare în minutul 54, când Pantilimon i-a blocat providenţial pe Kornilenko si Krivets la aceeaşi fază.
 
Torje şi Mutu au ratat două oportunităţi importante de a închide definitiv meciul în minute consecutive, iar scenariul din prima repriză s-a repetat atunci când, în minutul 82, Dragun a profitat de o nouă greşeală în apărarea noastră şi a finalizat cu sânge rece peste Pantilimon.
 
România nu reuşeşte să câştige ultimul meci în faţa propriilor fani din actualele preliminarii, o victorie care oricum ar fi fost doar de palmares, pentru că Bosnia a câştigat de o manieră categorică meciul cu Luxemburg, scor 5-0
 
România: Pantilimon - Măţel, Raţ, Tamaş, Bourceanu, C. Lazăr (Cociş 70), Marica (B. Stancu 80), Mutu, Torje, Moţi, Sânmărtean (A. Cristea 28)
 
Belarus: Zhevnov - Kulchiy, Omelyanchuk, Kornilenko, Dragun, Krivets (Rudik 59), Nekhaychik, Kislyak, Verkhivtsov, Bordachev (Veretilo 90+1), Filipenko (Plaskonny 19).

 

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj la numărul 0744.882.200 pe Whatsapp sau Signal

×
Parteneri
x close