Căpușele câștigă an de an tot mai mult teren, din două motive: criza climatică favorizează reproducerea lor și au din ce în ce mai puțini inamici naturali. Dr. Adrian Marinescu a explicat, la Sfat de sănătate, despre cum să prevenim o înțepătură, dar și ce să facem cu căpușa după ce ne-a mușcat.
Avocatul Gheorghe Piperea a făcut haz de necaz privind situaţia țânțarilor și a căpușelor din București, dar şi de felul în care autorităţile gestionează aceste probleme.
Timpul petrecut în parc sau într-o zona verde ne poate aduce mari probleme, și asta pentru că a început invazia de căpușe. Numai în Capitală sunt zeci de pacienți care ajung zilnic la UPU și în camerele de gardă.
A venit sezonul cald și, odată cu el, și sezonul insectelor. Părinții trebuie să dea o atenție deosebită ciupiturilor, pentru că unele dintre acestea pot pune viața în pericol, spun medicii.
Foarte mulţi bucureşteni ajung la medic muşcaţi de căpuşe. Şi în cabinetele veterinare ajung mulţi câini plini de căpuşe. Specialiştii atrag atenţia că muşcătura poate duce la boli grave.
Începe primul tratament de combatere a căpușelor dintre cele patru programate anul acesta în București. Acțiunea debutează în parcuri, la fel şi deratizarea. Autorităţile locale vor să evite dezastrul de anul trecut când tratamentele s-au făcut târziu şi Capitala a fost sufocată de şobolani, căpuşe şi ţânţari.
Atenţie, vremea caldă aduce şi pericolul căpuşelor. Mușcătura lor afectează oameni și animale deopotrivă şi poate provoca maladii extrem de grave. Medicii spun că trebuie să fim foarte atenți când ajungem în zone împădurite sau în parcuri, mai ales acolo unde iarba nu a fost tăiată.
Potrivit tradiţiei populare româneşti, atunci când visezi căpuşe te paşte sărăcia sau chiar o boală grea. De asemenea, dacă visezi că ai omorât o căpuşă poate însemna că te vei întâlni cu un dușman.
Primăria Capitalei va avea, anul viitor, un buget mai mare pentru dezinsecţie şi deratizare. Însă banii tot ar fi insuficienţi pentru ca problemele cu care ne-am luptat vara trecută să nu apară din nou. Astfel, în 2022 am putea avea din nou în Bucureşti, şobolani, căpuşe şi ţânţari.
Toată România are în continuare probleme cu căpușele. Medicul Adrian Marinescu ne spune astăzi cum recunoaștem o mușcătură de căpușă, cum o extragem, dar și care sunt complicațiile în cazul unei mușcături.
Capitala şi zonele limitrofe sunt invadate din nou de ţânţari, mai ales că ploile abundente favorizează înmulţirea acestor insecte. Oamenii le cer primăriilor să acţioneze, dar administraţiile spun că de vină pentru lipsa dezinsecţiei este vremea. Pentru ca substanţele împotriva ţânţarilor să acţioneze ar fi nevoie de cel puţin cinci zile consecutive fără ploaie.
Avertisment de la medici! Numărul copiilor care au ajuns la spital, mușcați de căpușe, a crescut alarmant în această perioadă. Numai în Capitală, zeci de copii merg zilnic la urgență, după ce au fost mușcați de aceste insecte.
Zeci de copii ajung zilnic la spitalele din București, mușcați de căpușe. Medicul Tudor Ciuhodaru atrage atenția însă că aceste mușcături sunt extrem de periculoase și pot duce chiar la moarte.
Cele mai multe dintre spațiile verzi nu sunt întreținute și nu aU fost până acum cosite, motiv pentru care căpușele se pot găsi cu ușurință chiar și în parcuri. Medicul Olga Simionescu ne spune care este pericolul mușcăturii de căpușe și cum le putem îndepărta corect.