Antena 3 CNN Actualitate Drama neștiută până acum a unui actor consacrat de la noi. Propria mamă i-a otrăvit soția!

Drama neștiută până acum a unui actor consacrat de la noi. Propria mamă i-a otrăvit soția!

Drama neștiută până acum a unui actor consacrat de la noi. Propria mamă i-a otrăvit soția!
Sursa foto: Foto captura YouTube
05 Mai 2017   •   22:41

Actorul Constantin Codrescu, în vârstă de 85 de ani, este unul dintre numele grele ale scenei românești. De-a lungul anilor, artistul, care are o fiică adoptată, a jucat în numeroase filme care s-au bucurat de succes la public. Renumitul actor a acordat un interviu în care a povestit cum propria mama i-a otrăvit soția, pe actrița Valeria Gagialov.

„N-a fost ușor. Erau destui împotriva noastră. Dar am avut un înger care ne-a vegheat”, a spus el, potrivit libertatea.ro.

În iarna anului 1951 mama era convinsă că, prin căsătoria mea, a pierdut susţinerea morală şi materială într-o perioadă de restrişte a familiei noastre. Teroarea exercitată de organele de represiune au declanşat un dezechilibru grav în mintea şi sufletul mamei. A devenit o fiinţă labilă, nesigură, care a început să caute în afara familiei soluţii salvatoare, inspirate de spirite vrăjmaşe.

A intrat în legătură cu o ţigancă vrăjitoare, iar răul inconştient a căzut ca un trăsnet asupra sufletului şi trupului firav al soţiei mele, Valeria. Mintea bolnavă a mamei o socotea unica vinovată a îndepărtării mele de familie. În dimineaţa următoare visului mătuşii, aceasta a venit disperată în camera noastră şi ne-a relatat visul. Când i-am arătat fotografia tatălui Valeriei a rămas interzisă. L-a recunoscut. Aşa am înţeles de unde dureri în zona stomacului, pierderi de cunoştinţă însoţite de leşinuri. Analizele nu explicau vreo cauză a degradării organismului soţiei mele”, a povestit actorul.

×
Subiecte în articol: drama
Parteneri
Cum va fi vremea în vacanța de Paște și când scăpăm de frig
x close