S&P se teme că societăţile europene vor intra în criza debitelor
Agenţia apreciază că producătorii de maşini deja au consumat mai toate rezervele lor de bani, ceea ce le lasă expuse crizei. De asemenea, companiile de telecomunicaţii, sau din sectorul petrolier şi de gaze sunt foarte pasibile a avea dificultăţi în refinanţarea datoriilor.
De altfel, Europa a fost prinsă cu garda jos de o prăbuşire bruscă a producţiei industriale, începând cu septembrie. Clubul statelor bogate OECD crede că economia Germaniei se va contracta cu 5,3 procente în acest an, iar Rusia cu 5,6%.
S&P se teme că societăţile de rating A sau BBB ar putea fi eliminate de pe piaţa creditelor, dacă recesiunea continuă şi anul următor. ?Noi credem că există un risc real ca reluarea graduală a activităţii aşteptată la finele anului, să dispară repede. Aceasta ar transforma o recesiune de tip "V" într-una "W" , unde două episoade de declin al producţiei sunt separate de o scurtă creştere?.
Alunecare cursurilor de schimb din Europa de Est a afectat puternci companiile cu datorii în euro sau dolari, mai ales cele de pe piaţa imobiliară. Companiile ruseşti cotate de S&P trebuie să returneze 58 miliarde de dolari până la finele anului următor. Ele s-au împrumutat în exterior deoarece bursa din Moscova nu are o piaţă a obligaţiunilor foarte dezvoltată. Problema este că multe s-au împrumutat pe termen scurt, pariind pe continuarea boomului pe piaţa petrolului.
De atunci, proiectele au fost îngheţate în Rusia. Dezvoltatorul Mirax a oprit construcţia unui turn de 98 de etaje, catalogat ca cel mai înalt din Europa. Clădirea pe jumătate constuită este acum un monument al recesiunii pe cerul Moscovei.
Antena3.ro
-
Autorităţile elene au plătit pensii persoanelor decedate
26 Aug, 14:35 | 1 comentarii -
Românii nu renunţă la vacanţe nici în criză
05 Iul, 12:17 | 4 comentarii
-
Enel discuta achizitia actiunilor detinute de Fondul Proprietatea la companiile sale din Romania “numai dupa” ce rezolva preluarea pachetului detinut de stat la Muntenia Sud
23 Noi, 19:39 | 0 comentarii -
Codul samurailor pentru managerii români
25 Mai, 11:41 | 0 comentarii -
Teodora Migdalovici - îmblânzitoarea de lei
24 Mai, 20:13 | 0 comentarii -
GSP.roPămîntul întors sub picioare » Mihai Neşu foloseşte în SUA un dispozitiv care îl ajută să stea drept şi să se mişte uşor
-
De investit: Egipt, frontiera economică dintre Europa şi Asia
24 Mai, 19:46 | 1 comentarii -
Profesioniştii „do it yourself”. Mii de euro pe lună, doar cu diploma de bac
14 Mai, 11:19 | 0 comentarii
* Comentariile care contin limbaj vulgar vor fi suspendate
vezi articolul in HTML5





