Antena 3 CNN Economic Companii Privatizarea CFR Marfă, în impas. Un singur investitor mai este interesat de companie

Privatizarea CFR Marfă, în impas. Un singur investitor mai este interesat de companie

Privatizarea CFR Marfă, în impas. Un singur investitor mai este interesat de companie
Sursa foto: Foto: Intact Images
19 Iun 2013   •   12:45
Privatizarea CFR Marfă continuă doar cu Grup Feroviar Român (GFR), companie deţinută de omul de afaceri Gruia Stoica, după ce asocierea româno-austriacă Transferoviar Grup - Donau Finanz şi compania americană OmniTRAX s-au retras.

Asocierea româno-austriacă Transferoviar Grup - Donau Finanz a anunţat miercuri că a decis să se retragă din procesul de privatizare a CFR Marfă şi îşi rezervă dreptul de a contesta procedura la instituţiile abilitate, relatează Mediafax.

Reprezentanţii companiei au precizat că au depus la Ministerul Transporturilor mai multe cereri de amânare.

"Aceste cereri au fost respinse, în ciuda standardelor europene în materie de privatizări care impun acordarea unui termen de minim două luni pentru realizarea de către potenţialii investitori a propriei evaluări (camera de date a putut fi accesată începând cu 27 mai 2013). Termenele rezonabile sunt de altfel singura modalitate de asigurare a egalităţii de tratament a investitorilor, care poate compensa gradul diferit de cunoaştere a situaţiei CFR Marfă", se spune în comunicatul emis de companie.

"În acelaşi timp vom începe să analizăm alternativele legale disponibile pentru protejarea intereselor noastre economice în România", mai arată sursa citată.


 


 

×
Parteneri
Ce indice de corecție trebuie să ai pentru a avea o pensie mai mare
x close