Antena 3 CNN Economic Ce face RADET la iarnă. Decizia luată de companie, după discuțiile cu Firea

Ce face RADET la iarnă. Decizia luată de companie, după discuțiile cu Firea

Ce face RADET la iarnă. Decizia luată de companie, după discuțiile cu Firea
Sursa foto: Foto: www.facebook.com
de M.Z.    |    29 Iun 2016   •   16:04

ELCEN şi RADET vor înfiinţa în perioada următoare un grup de lucru care va coordona în această vară un program de reparaţii pentru instalaţiile celor două companii, urmând să funcţioneze, pe timpul iernii, ca un dispecerat unitar comun, a declarat, miercuri, Marcel Nicolaescu, directorul general al ELCEN, după discuţiile de la Ministerul Energiei cu ministrul de resort, Victor Grigorescu, şi cu primarul general al Capitalei, Gabriela Firea.

"Până joia următoare vom raporta ministerului un grup de lucru care va coordona în perioada următoare până la finele lunii septembrie un program de reparaţii pentru ELCEN şi RADET şi va constitui, după aceea, dispeceratul unitar comun RADET-ELCEN, care să funcţioneze în perioada sezonului rece. Există totala disponibilitate a ELCEN de a fi în echipă cu RADET, de aşa manieră încât să asigurăm un serviciu de calitate, atât pe perioada verii, cât şi în timpul sezonului rece", a spus şeful ELCEN. 

Totodată, primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a anunţat, miercuri, în urma discuţiilor de la Ministerul Energiei, că în următoarea şedinţă a CGMB se va lua o decizie în ceea ce priveşte achitarea unei sume de aproximativ 70 de milioane de lei din datoria RADET către ELCEN, reprezentând subvenţia restantă a PMB pentru ultimele şase luni. 

Firea a reamintit şi intenţia de a propune în următoarea şedinţă a CGMB o rectificare bugetară, în baza căreia RADET să beneficieze de 3,5 milioane de euro, sumă necesară pentru reparaţiile urgente care trebuie efectuate la reţelele cele mai afectate. 

"La rugămintea noastră expresă, ca cele 3,5 milioane de euro, bani care vor merge de la CGMB către RADET pentru reparaţii urgente, în vederea pregătirii pentru sezonul de iarnă, rugămintea din partea ministerului a fost aceea ca suma să fie completată cu o altă sumă care să reprezinte datoria cea mai presantă, şi anume subvenţia neachitată de către PMB în ultimele şase luni către ELCEN. Am agreat acest mod de lucru, pentru că nu este un mod corect de a te raporta la colaboratorii pe care îi ai, la entităţile economice, şi anume să nu îţi plăteşti datoriile, mai ales atunci când există această posibilitate. Eu am moştenit această situaţie, câteva luni nu s-a mai plătit subvenţia din partea PMB, subvenţie care putea să fie plătită", a spus primarul general. 

În acest sens, Gabriela Firea a precizat că a avut marţi o întâlnire cu reprezentanţii Direcţiei Economice, discuţie din care a reieşit că aceste sume existau, iar datoria putea fi achitată. 

"Am stabilit de comun acord să ne întâlnim cât mai grabnic pentru ca împreună cu Direcţia Economică să stabilim exact care este eşalonarea pentru plata acestor sume. Cea mai importantă va fi în momentul în care se va acorda şi suma pentru reparaţii şi, ulterior, vom stabili de comun acord un grafic de plăţi, care să fie constant, predictibil şi în interesul atât al RADET, cât şi al ELCEN", a spus Firea. 

Ea a subliniat că atât RADET, cât şi ELCEN au sume mari de încasat din datorii şi că trebuie găsite soluţii potrivite acestui moment, fără a se "plânge de greaua moştenire", dar pregătind totodată Capitala pentru sezonul rece. 

"Şi RADET, la rândul său, ca regie, are de încasat de la terţe instituţii peste 260 de milioane de euro, dintre care aproximativ 160 de milioane de euro, din perioada 2007 - 2011, de la Ministerul Administraţiei şi Internelor, sumă care ar trebui să poată fi recuperată în perioada următoare, tocmai pentru a nu interveni prescripţia", a precizat ea. 

Firea a menţionat că, în cadrul întrevederii, s-a discutat şi despre modalităţi de realizare a reviziilor din partea ELCEN şi a reparaţiilor de către RADET, printr-un plan comun, în vederea unei mai bune coordonări. Un alt obiectiv este reluarea funcţionării dispeceratului comun ELCEN - RADET. 

Primarul general a subliniat că în prezent nu se pune problema unei creşteri a preţului la energia termică pentru bucureşteni. 

Sursă: Agerpres
×
Subiecte în articol: Gabriela Firea RADET ELCEN
Parteneri
Cât costă coșul de cumpărături cu două săptămâni înainte de Paște
x close