Antena 3 CNN Externe Contractul de căsătorie dintre Napoleon şi Josephine, vândut la licitaţie cu 437.500 de euro

Contractul de căsătorie dintre Napoleon şi Josephine, vândut la licitaţie cu 437.500 de euro

Contractul de căsătorie dintre Napoleon şi Josephine, vândut la licitaţie cu 437.500 de euro
de M.T.    |    22 Sep 2014   •   12:36

Contractul de căsătorie dintre Napoleon Bonaparte şi Josephine a fost cumpărat cu 437.000 de euro, la o licitaţie de manuscrise din opera napoleoniană organizată duminică la Rueil-Malmaison, informează AFP, citată de Agerpres.

Documentul, evaluat iniţial între 80.000 şi 100.000 de euro, a fost achiziţionat de Muzeul Scrisorilor şi Manuscriselor din Paris.

Contractul a aparţinut Josephinei şi a fost semnat pe 8 martie 1796, căsătoria având loc o zi mai târziu.

În primul articol al contractului de căsătorie dintre viitorul împărat al Franţei şi Marie Josephe Rose Tascher de La Pagerie, cunoscută ca Josephine de Beauharnais, se stipulează că între viitorii soţi nu va exista niciun fel de comunitate de bunuri.

Prin urmare, „viitorii soţi nu vor fi nevoiţi să îşi achite unul altuia datoriile şi ipotecile”.

De asemenea, ambii soţi au minţit despre vârstele lor, pentru a ascunde faptul că Josephine era cu şase ani mai în vârstă, un lucru care ar fi provocat un scandal în acea vreme.

„Este un document administrativ, dar nu doar atât. Este un contract politic, însă şi un contract de dragoste”, a explicat Jean-Christophe Chataignier, reprezentantul casei de licitaţii Osenat, cea care a organizat licitaţia.

Contractul a fost înregistrat la Paris, pe 18 martie 1796, iar căsătoria dintre cei doi a fost anulată ulterior de către papă, după ce Josephine nu a reuşit să-i nască vreun fiu Împăratului.

În cadrul aceleiaşi licitaţii, alte două importante manuscrise au fost achiziţionate de Muzeul Scrisorilor şi Manuscriselor din Paris: unul cu ordinul de arestare pentru trădare şi ordinul de eliberare, emis după 11 zile, ambele vizându-l pe Bonaparte în timpul Convenţiei, datate 9 şi 20 august 1794.

Cele două documente au fost adjudecate cu 118.750 de euro, ele fiind estimate între 60.000 şi 80.000 de euro.

O scrisoare semnată de pictorul Jacques-Louis David cu privire la o cerere de modificare pe capodopera sa "Încoronarea lui Napoleon" - expusă la Luvru - a fost cumpărată cu 93.750 de euro, evaluarea fiind între 20.000 şi 30.000 de euro.

„Nu se va putea spune că regele a formulat o dorinţă şi eu nu m-am pus pe treabă să i-o îndeplinesc”, a scris pictorul în scrisoarea autografă, referindu-se la faptul că a reprezentat-o în tabloul său pe mama lui Napoleon, Letizia Bonaparte.

În realitate, aceasta, ostilă Josephinei, nu a fost prezentă la încoronarea de pe 2 decembrie 1804.

×
Subiecte în articol: paris Franta licitatie
Parteneri
Guvernul a decis: Toate pensiile vor fi livrate înainte de Paşte!
x close