Antena 3 CNN Externe Guvernul turc respinge în continuare amnistia generală pentru rebelii kurzi

Guvernul turc respinge în continuare amnistia generală pentru rebelii kurzi

Guvernul turc respinge în continuare amnistia generală pentru rebelii kurzi
de M.T.    |    19 Noi 2013   •   09:25

Guvernul turc respinge în continuare amnistia generală pentru rebelii kurzi din cadrul Partidul Muncitorilor din Kurdistan (PKK), a reafirmat, luni, purtătorul de cuvânt al Executivului, Bulent Arinc, informează AFP, citată de Agerpres.

„Declaraţia premierului Recep Tayyip Erdogan este foarte clară. Amnistia generală nu se află în programul nostru”, a spus Arinc, la finalul şedinţei de guvern săptămânale.

Ideea amnistiei a fost respinsă în mai multe rânduri în ultimele luni de către şeful guvernului de la Ankara. În martie, Erdogan spunea că „nu suntem împuterniciţi să îi graţiem pe criminali”.

Însă, sâmbătă, în cadrul unui discurs susţinut la Diyarbakir, în sud-estul ţării, la care a participat şi liderul kurzilor irakieni, Massoud Barzani, Erdogan a readus în discuţie posibilitatea amnistiei.

Într-o pledoarie pentru pace şi reconciliere, premierul turc a vorbit despre „zilele în care luptătorii PKK vor părăsi munţii, iar închisorile vor fi goale”.

Bulent Arinc a ţinut să precizeze că „în acest discurs, premierul a înfăţişat o perspectivă pentru viitor. Nu guvernul va goli închisorile. Există o instituţie judiciară în Turcia.

Amnistia generală, în special cea a liderului lor istoric, Abdullah Ocalan, care ispăşeşte o pedeapsă cu închisoarea pe viaţă din 1999, pe insula Imrali, face parte din revendicările esenţiale ale părţii kurde.

Mii de kurzi se află în prezent închişi pentru presupusa lor apartenţă la PKK, considerat ca o mişcare teroristă în Turcia şi numeroase ţări occidentale, şi la alte partide apropiate acestuia.

Negocierile de pace demarate în urmă cu un an între Ankara şi Abdullah Ocalan pentru a pune capăt unui conflict soldat cu peste 45.000 de victime din 1984 sunt în prezent într-un punct mort.

PKK a decretat, în martie 2013, un armistiţiu, însă a suspendat recent retragerea luptătorilor săi de teritoriul Turciei, denunţând promisiunile neonorate ale autorităţilor de la Ankara.

×
Subiecte în articol: turcia PKK
Parteneri
Şeful Băncii Naţionale, avertisment pentru Guvern
x close