Antena 3 CNN Externe Preşedintele Parlamentului ungar interzice unui deputat Jobbik să intre în sediul instituţiei timp de două săptămâni

Preşedintele Parlamentului ungar interzice unui deputat Jobbik să intre în sediul instituţiei timp de două săptămâni

Preşedintele Parlamentului ungar interzice unui deputat Jobbik să intre în sediul instituţiei timp de două săptămâni
Sursa foto: Foto: Agerpres
08 Iun 2015   •   20:30

Parlamentul ungar, la iniţiativa preşedintelui Laszlo Kover, i-a interzis deputatului Jobbik (extremă dreapta) Elod Novak să intre în instituţie timp de două săptămâni, după ce acesta a întrerupt, de pe hol, răspunsul unui secretat de stat, strigând că "Guvernul minte", informează MTI.
   
Legislativul a adoptat interdicţia cu 94 de voturi "pentru", 31 "împotrivă" şi o abţinere.

Interpelarea şi răspunsul Executivului îl vizau pe Bela Biszku, un fost lider comunist care, potrivit lui Novak, se bucură în continuare de o pensie de stat "generoasă".
   
Jobbik a protestat faţă de decizie, afirmând că Kover a încălcat regulamentul Legislativului.
   
Vicepreşedintele Jobbik Tamas Sneider a declarat că, potrivit regulamentului, Parlamentul poate interzice unor deputaţi să intre în instituţie o zi şi nu o perioadă mai îndelungată.
   
El a adăugat că alţi parlamentari aflaţi în această situaţie au scăpat nepedepsiţi.
 

×
Subiecte în articol: Ungaria jobbik
Parteneri
Când vine căldura! Meteorologii Accuweather au actualizat prognoza verii
x close