Antena 3 CNN Externe Atacatorii care au comis masacrul din Sydney erau tată și fiu. „Se trăgea în copii și bătrâni. Era sânge peste tot”

Atacatorii care au comis masacrul din Sydney erau tată și fiu. „Se trăgea în copii și bătrâni. Era sânge peste tot”

Adrian Dumitru
1 minut de citit Publicat la 23:06 14 Dec 2025 Modificat la 23:51 14 Dec 2025
polițiști în Sydney
Foto: Profimedia Images

Poliția din New South Wales, provincia din Australia în care a avut loc teribilul masacru în urma căruia au murit 16 oameni și au fost răniți 40, a confirmat că atacatorii erau tată și fiu.

Tatăl avea vârsta de 50 de ani, iar fiul avea 24 de ani. Tatăl a fost împușcat mortal de polițiști, în timp ce fiul este în stare critică, dar stabilă, la spital.

Comisarul de poliție Mal Lanyon a confirmat informațiile, conform The Guardian. El a spus că polițiștii nu au motive să creadă că ar exista și un al treilea suspect.

„Ca parte a anchetei noastre, am făcut două percheziții noaptea trecută, una la Bonnrygg și alte la Campsie. Bărbatul de 50 de ani avea permis de port-armă. Avea șase arme de foc pe numele lui”, a declarat Lanyon.

Masacrul a durat atât de mult încât cei care fugeau din calea gloanțelor au avut chiar timp să strige „criminalii încarcă armele”, în timp ce încercau să găsească adăpost. Cei care nu au reușit să se adăpostească au fost uciși cu sânge rece.

„Se trăgea și în copii. Am văzut oameni bătrâni care nu mai puteau să mai meargă fiind împușcați. A fost un masacru, era sânge peste tot”, a declarat un supraviețuitor pentru The Guardian.

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Parteneri
x close