Antena 3 CNN Externe Mapamond Laurent Simons, copilul-geniu care a terminat doctoratul în fizica cuantică la doar 15 ani

Laurent Simons, copilul-geniu care a terminat doctoratul în fizica cuantică la doar 15 ani

Laura Dinu
1 minut de citit Publicat la 08:00 14 Dec 2025 Modificat la 11:12 14 Dec 2025
Laurent Simons
Laurent a devenit astfel unul dintre cei mai tineri doctori în științe din lume. Foto: Instagram / Laurent Simons

Laurent Simons, un adolescent belgian supranumit adesea „micul Einstein”, a bifat o nouă performanță ieșită din comun. Acesta și-a finalizat doctoratul în fizică cuantică la Universitatea din Anvers, deși abia a împlinit 15 ani, potrivit NDTV.

Laurent și-a susținut teza luna trecută, devenind astfel unul dintre cei mai tineri doctori în științe din lume. Cu un IQ estimat la cel puțin 145, tânărul spune că vrea să continue studiile pentru a-și atinge obiectivul, „crearea unor super-oameni”, potrivit The Brussels Times.

Încă de la 12 ani Laurent a fost în atenția presei, când și-a luat diploma de licență în fizică, după ce a terminat un program de trei ani în doar un an și jumătate. Atunci, părinții săi, Alexander și Lydia, dezvăluiau că mai multe companii IT din SUA și China îl voiau în centrele lor de cercetare.

„E oficial: Dr. Simons! Tocmai mi-am terminat doctoratul!!! De aici, tot înainte”, a scris tânărul pe Instagram, mesajul devenind viral.

 
 
 
 
 
View this post on Instagram
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

A post shared by Laurent Simons (@laurent_simons)

Iar comentariile nu au întârziat să apară:

„Bravo, Laurent! Ești un geniu, dar nu uita că ești și un adolescent! Joacă-te, distrează-te cu prietenii!” sau „Felicitări, Dr. Simons – ești printre cei mai tineri doctori din istorie!”.

Imediat după susținerea tezei, Laurent a plecat în Munchen pentru a începe un al doilea doctorat, de data aceasta în științe medicale, concentrat pe inteligență artificială.

Recordul mondial rămâne însă la un alt copil minune. Johann Heinrich Friedrich Karl Witte, care și-a obținut titlul de doctor în 1814, la vârsta de 13 ani și 283 de zile.

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Parteneri
x close