Antena 3 CNN Externe Prinţul Harry, vânat de talibani: "Facem tot posibilul pentru a-l ucide. Nu încercăm să îl răpim, ci să îl ucidem"

Prinţul Harry, vânat de talibani: "Facem tot posibilul pentru a-l ucide. Nu încercăm să îl răpim, ci să îl ucidem"

Prinţul Harry, vânat de talibani: "Facem tot posibilul pentru a-l ucide. Nu încercăm să îl răpim, ci să îl ucidem"
Sursa foto: Foto: Agerpres/AP
10 Sep 2012   •   10:52

"Vom face tot posibilul pentru a-l ucide pe prinţul Harry", a declarat pentru AFP Zabihullah Mujahid, un purtător de cuvânt al talibanilor afgani, cu privire la participarea moştenitorului la tronul britanic la a doua sa misiune militară în Afganistan.

Talibanii afgani sunt hotărâţi să îi ucidă şi pe alţi membri ai forţelor britanice staţionaţi la Helmand, provincie din sudul Afganistanului, considerată un fief al insurecţiei talibane.
   
"Nu încercăm să îl răpim, ci să îl ucidem", a adăugat Mujahid în cadrul unei convorbiri telefonice, precizând că talibanii au pus la punct "un plan foarte important" pentru a-l ataca pe prinţ, al treilea în ordinea succesiunii la tronul britanic.
   
Prinţul Harry, în vârstă de 27 de ani, cunoscut sub numele de "căpitanul Wales", a ajuns săptămâna trecută la Camp Bastion, în provincia Helmand, pentru o misiune temporară de patru luni ca pilot de elicopter Apache, potrivit armatei britanice.
   


Această misiune este a doua în Afganistan pentru prinţul Harry, dar prima dată publicităţii de autorităţile britanice.
   
Precedenta sa misiune în Afganistan, începută în decembrie 2007, a fost ţinută secretă şi scurtată la zece săptămâni din motive de securitate, în martie 2008, după ce prezenţa sa a fost dezvăluită de presă.
   
Marea Britanie are 9.500 de militari în Afganistan, deţinând al doilea contingent ca mărime din cadrul Forţei Internaţionale de Asistenţă pentru Securitate (ISAF) din această ţară, după Statele Unite. Londra, care a pierdut 425 de militari de la începutul conflictului, în 2001, intenţionează să îşi retragă trupele până la sfârşitul lui 2014.
   

×
Subiecte în articol: printul Harry
Parteneri
Anunţ de la MAI. Nimeni nu trebuie să se mai prezinte fizic la ghişeu
x close