Antena 3 CNN Externe Scrisoarea lui Vladimir Putin pentru România şi alte 17 state europene. "Livrările de gaze pot fi oprite sau limitate"

Scrisoarea lui Vladimir Putin pentru România şi alte 17 state europene. "Livrările de gaze pot fi oprite sau limitate"

Scrisoarea lui Vladimir Putin pentru România şi alte 17 state europene. "Livrările de gaze pot fi oprite sau limitate"
Sursa foto: Foto: Intact Images
10 Apr 2014   •   18:43

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a trimis liderilor din 18 ţări, inclusiv celor din România şi R.Moldova, scrisoarea privind riscurile economice asociate crizei ucrainene.

Scrisoarea a fost trimisă liderilor din România, R.Moldova, Turcia, Ungaria, Slovacia, Slovenia, Macedonia, Cehia, Polonia, Franţa, Germania, Croaţia, Bosnia-Herţegovina, Grecia, Serbia, Bulgaria, Austria şi Italia.

"În ultimele luni, economia Ucrainei a fost în scădere. Sectoarele industriei şi construcţiilor au fost în declin vertiginos. Deficitul bugetar este în creştere", a declarat Putin.

"Economia Ucrainei se îndreaptă spre incapacitate de plăţi, spre oprirea producţiei şi şomaj masiv", a continuat preşedintele Rusiei, cerând consultări urgente pentru stabilizarea economiei ucrainene.

"Grupul rus Gazprom va fi nevoit să treacă la plata în avans pentru livrările de gaze destinate Ucrainei, iar, în cazul în care condiţiile de plată nu vor fi respectate, livrările de gaze pot fi oprite sau limitate", a atras atenţia Putin, propunând soluţionarea problemelor economice ale Ucrainei "pe picior de egalitate cu partenerii europeni".

Kremlinul a confirmat astăzi că preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, le-a scris liderilor europeni pentru a-i avertiza în legătură cu riscurile pe care criza ucraineană le are asupra livrărilor de gaz rus, relatează AFP.
   
"Vladimir Putin exprimă extrema preocupare în legătură cu situaţia critică generată de datoriile acumulate de Ucraina şi de riscurile pe care această situaţie le are asupra livrărilor de gaze ruse", a declarat Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Preşedinţiei Rusiei.
   
"Scrisoarea a fost trimisă joi, pe cale diplomatică, liderilor din Europa de Vest şi de Est", adaugă Peskov.
   
"Vladimir Putin propune adoptarea unor măsuri urgente, deoarece situaţia nu mai poate aştepta", a adăugat Peskov.
   
"Situaţia poate avea consecinţe negative asupra tranzitului de gaz rus prin Ucraina", a spus el.

×
Subiecte în articol: Vladimir Putin
Parteneri
Se bagă pensiile pe card! S-a aflat exact data la care se vor vira banii
x close