Antena 3 CNN Externe Un nou atentat cutremură lumea. 14 oameni au murit

Un nou atentat cutremură lumea. 14 oameni au murit

Un nou atentat cutremură lumea. 14 oameni au murit
Sursa foto: Foto: Agerpres/EPA
02 Iul 2017   •   23:41

Un atentator sinucigaş a detonat duminică o bombă într-o tabără de refugiaţi din Irak şi a ucis 14 oameni, scrie AFP și Agerpres.

Un responsabil al poliţiei şi un medic au confirmat atacul terorist din tabăra de la vest de Ramadi, capitala provinciei irakiene Al-Anbar. 

Potrivit aceloraşi surse, explozia s-a soldat şi cu 13 răniţi. Majoritatea victimelor sunt femei şi copii, iar printre morţi sunt şi doi membri ai forţelor de securitate. 

Refugiaţii care au scăpat nevătămaţi urmează să fie mutaţi într-o altă tabără, mai sigură, a anunţat liderul consiliului municipal din Al-Wafaa, unde a avut loc atentatul. Ulterior, tabăra atacată, cunoscută sub numele de "60 Kilo", va fi închisă. 

Atentatul nu a fost revendicat imediat, dar modul de acţiune este specific jihadiştilor din gruparea Statul Islamic, care încă mai controlează teritorii în provincia Al-Anbar din vestul Irakului, de la frontiera cu Siria, Iordania şi Arabia Saudită, observă AFP.

×
Subiecte în articol: Irak atentat terorist atentat sinucigas
Parteneri
Atenţionare meteo ANM: Ploi, vijelii, lapoviţă şi ninsoare
x close