Antena 3 CNN Externe Ungaria, România, Bulgaria şi Slovacia urmează să semneze un acord de conectare a reţelelor de gaze

Ungaria, România, Bulgaria şi Slovacia urmează să semneze un acord de conectare a reţelelor de gaze

Ungaria, România, Bulgaria şi Slovacia urmează să semneze un acord de conectare a reţelelor de gaze
Sursa foto: Foto:Agerpres
22 Mai 2015   •   12:02

Ungaria, România, Bulgaria şi Slovacia urmează să semneze un acord de interconectare a reţelelor lor de gaze naturale care să permită şi tranzitul invers, a anunţat joi seara ministrul ungur al Afacerilor Externe şi Comerţului Peter Szijjarto pe postul public ungar de televiziune M1, scrie MTI.

Acordul urmăreşte să sporească securitatea aprovizionării cu energie a tuturor celor patru ţări, a subliniat Szijjarto. Partenerii pot accesa atât fonduri europene, cât şi bani de la bugetele naţionale pentru finanţarea investiţiilor necesare, a adăugat el.
   
În contextul renunţării la proiectele Nabucco şi South Stream, este necesar ca statele din regiune să caute noi oportunităţi şi soluţii pentru diversificarea aprovizionării cu gaze naturale, a spus ministrul.
   
"Atât timp cât reţelele de gaze din regiune nu sunt conectate şi atât timp cât nu se investeşte într-o conductă strategică, nu putem vorbi despre securitate energetică în Europa Centrală", a subliniat Szijjarto.

Acordul urma să fie semnat la summitul Parteneriatului estic de la Riga, a anunţat el.
   
Exploatarea comercială a unei interconexiuni între reţele din Ungaria şi Slovacia urmează să devină operaţională în această vară, iar Ungaria şi România lucrează să stabilească un flux invers între reţelelor lor de gaze.
  

×
Subiecte în articol: România Bulgaria Ungaria
Parteneri
Ministrul Energiei a decis ce se va întâmpla cu taxa pe soare
x close