Antena 3 CNN Externe Washingtonul critică folosirea "excesivă" a forţei împotriva protestatarilor turci

Washingtonul critică folosirea "excesivă" a forţei împotriva protestatarilor turci

Washingtonul critică folosirea "excesivă" a forţei împotriva protestatarilor turci
Sursa foto: Foto: Intact Images/EPA
de S.T.    |    03 Iun 2013   •   20:04

Secretarul de Stat american, John Kerry, a criticat utilizarea "excesivă" a forţei împotriva protestatarilor, în Turcia, un aliat al Statelor Unite, relatează AFP.
   
Kerry a exprimat "preocupare" în legătură cu informaţiile privind "utilizarea excesivă a forţei" de către poliţia turcă, reamintind ataşamentul Statelor Unite faţă de "libertatea de exprimare şi reuniune".
   
Turcia este afectată de vineri de manifestaţii antiguvernamentale fără precedent de la preluarea puterii de către Partidul Justiţiei şi Dezvoltării al premierului Recep Tayyip Erdogan, care s-au soldat cu zeci de răniţi.

Este NEBUNIE pe străzile din Turcia. În timp ce mii de oameni se luptă cu poliţia, la televiziunile din ţară se difuzează desene animate

Aceste violenţe au provocat aproximativ 1.000 de răniţi la Istanbul şi cel puţin 700 la Ankara, potrivit organizaţiilor pentru apărarea drepturilor omului şi sindicatelor medicilor.

Protestele, care iniţial erau faţă de reducerea suprafeţelor verzi din Parcul Gezi - unde există planul de reconstruire a cazarmei otomane Topçu Kişlasi, care ar deveni un complex turistic, având inclusiv un mall - au devenit o acţiune îndreptată împotriva premierului Recep Tayyip Erdogan, criticat pentru politicile cu caracter islamist.

Cine sunt manifestanţii turci din Piaţa Taksin?


Erdogan, aflat la putere din anul 2002, este liderul Partidului pentru Dreptate şi Dezvoltare (AK), format pe structurile unei foste mişcări islamiste. Săptămâna trecută, Parlamentul turc a aprobat o lege care interzice vânzarea şi consumul de băuturi alcoolice în intervalul orar 22.00 - 6.00, o situaţie care a nemulţumit tinerii turci.

Acuzat de atitudine islamistă, Erdogan a dat asigurări că este determinat să respecte caracterul laic al statului turc.

Citeşte şi
:

Erdogan a acuzat un corespondent Reuters că transmite informaţii false despre protestele din Turcia

×
Subiecte în articol: proteste turcia John Kerry Erdogan
Parteneri
5 milioane de români care muncesc, îndatorați de stat cu peste 200 de euro
x close