William Hague: Ambiţiile nucleare ale Iranului ar putea declanşa "un nou Război Rece"
„Dacă Iranul va reuşi să obţină un potenţial militar nuclear, cred că şi alte naţiuni din Orientul Mijlociu vor vrea să dezvolte arme nucleare”, a declarat oficialul într-un interviu pentru cotidianul Daily Telegraph.
„Ameninţarea unui nou Război Rece în Orientul Mijlociu ar fi un dezastru pentru omenire” a apreciat Hague.
Miercuri, negociatorul Iranului pentru probleme nucleare, Said Jalili, a propus Statelor Unite, Chinei, Rusiei, Franţei, Germaniei şi Angliei să reia „cât mai repede posibil” discuţiile cu privire la programul nuclear iranian.
Aceştia cer să li se respecte dreptul de a utiliza energia nucleară în mod paşnic.
Cât despre o posibilă intervenţie militară în a Israelului împotriva Iranului, Hague a arătat că un astfel de demers ar include „riscuri enorme”.
„Este foarte clar că nu vom efectua nicio acţiune militară. Vom institui o dublă strategie de sancţiuni şi presiuni pe de-o parte şi negocieri pe de altă parte. Nu susţinem ideea unui atac împotriva Iranului în acest moment de către oricine”, a conchis Hague.
-
Istoria se repetă! Imagini incredibile din timpul cutremurului devastator din Indonezia, 2004
11 Apr, 13:13 | 3 comentarii -
Marea Britanie se pregăteşte de ieşirea Greciei din zona euro
26 Mai, 11:24 | 0 comentarii -
Reuters: Grecii au miliarde de euro ascunşi în case şi devin ţinte foarte atractive pentru hoţi
26 Mai, 10:57 | 0 comentarii -
GSP.roCe l-a impresionat pe Bute la cîntarul oficial: "A fost incredibil"
-
Un mort şi opt răniţi, în urma unui incident armat într-un oraş din Finlanda
26 Mai, 09:55 | 0 comentarii -
AIEA: Activitate importantă şi neobişnuită într-un complex militar iranian
26 Mai, 09:43 | 0 comentarii
-
daca iranul era condus de un basescu si al sau pdl alta era treaba.era pace in lume , nenea William Hague nu mai zicea asa.(iranul nu mai exista,era parait demult)
imaginati-va basescu asa cum e el, "dictator" gainar manelist ce fura si oole de sub nastase sa fie imparat in iran ca in rumunia(care nu mai exista decat formal pe harta,e orgie de hotie si vanzare de tara aici)...si toata liota,udrula,videan,blaga,bok,etc...si gheneral izmana crunta sa fie mandru comandant al ostilor iraniene(cu vise de marire nucleara).hahahaha -
ce frica le e evreilor de focoase nucleare mai frica decat de cuptoare
-
Tari si popoare care sunt pline de arme dupa teoria SUA s-au mai vazut,numai ca armele au fost in creerele generalilor. Cea ce face Iranul face acum aproape toata lumea.China e un pericol mai mare,la fel India si Pachistanul.Dar acestia sunt "mari" Iranul e o tara care nu a atacat pe nimeni.Daca nu e provocata nici acum nu va ataca./ Primii care ar trebui sa plece la lupta ar fi cei din masmedia care mint popoarele si conducatorii de multinationale care nu se satura cu cat au.
-
Toti suntreti experti si blamati Israelul! Israel detine arme nucleare de cateva decenii, dar nu le-au folosit si nici nu le vor folosi decat daca sunt pusi la perete! @Gicule, daca Iran dorea o forma pasnica a acestei energii, ar fi colaborat cu Agentia Internationala, sau ar fi acceptat oferta rusilor in domeniu, dar ei vor cu ardoare sa posede aceste arme, iar cand le vor avea o sa ne plangem toti in pumni! O sa poarte nevasta-ta burqa pe mutra de o s-o ia dracu, daca veti supravietui!
-
si dumnezeu asta in loc sa aleaga popor bun,frumos aici,melancolic,poet,2000 de ani au stat cu oile prin munti privind la pajisti nesfarsite,nu au facut nici rau nici bine nimanui,de fapt nu au facut nimic pe planeta pasmant aproape ca nu au existat,a ales pe evrei...
nici dumnezeu asta nu e perfect,si-a luat-o cu evreii cand i-a ales,si doar stia ca peste 2500 de la scrierea bibliei or sa apara romanasii dar cred ca nici el nu a vrut sa ii mai astepte.
asta e,greseala lui... -
...mama lor de jidani toten fur alle juden
numai astia sunt de vina pentru tot, bancile sunt ale lor companiile mari sunt ale lor si au tot felu de societati secrete care conduc lumea de se rascoleste hitler in mormant, iranul nu face nimic gresit, au si ei o centrala nucleara
care-i faza? asta inseamna ca au bombe? si noi avem centrala nucleara da facem doar acadele pe langa..., de ce cand a vorbit presedintele iranian la UN toti jidani au parasit sala ... -
jon from london...dovedeste-ne ca nu esti un "NIMENI"
-
astea-s povesti ca pe vremea cand zicea-ti de irak cu arme chimice! cred ca pe sua o mamnca undeva de razboi!
-
Adriane de la 15:35, daca n-ar fi multi prosti ca tine, toata lumea ar duce-o bine. Pupati-i in fund pe jidani in continuare.
-
John from London, ia dute-n ... tara ta. De fapt voi aveti tara? Nu aveti. Scarbelor.
-
Do not mess with Israel , is their land , Isac 832
-
acum incep sa-l inteleg pe hitler de ce a facut toate cele cu jidanii...a avut dreptate
-
CATA PROSTIE EXISTA IN ROMANIA NOASTRA ... BINE ZICE BADEA FRATE ...ACUM SE FAC ROMANII JUDECATORI SI JUDECA EVREII ...SI NOI NU AVEM DUPA CE BEA APA ... SA NE UITAM LA BARNA NOASTRA DRAGILOR LASATI VOI PE ALTII ....
-
Pai cred ca nu va fi deloc razboi rece.. cred ca va fi chiar cald pe acolo pe unde vor cadea bombitele.. Ca asa e.. unii e mai egali decit altii... unii face experimente cu bombe pe unde vor.. altii nu are voie sa aive... ca ei nu stie ce e aia democratie si sint tirani.. si asupritori..
* Comentariile care contin limbaj vulgar vor fi suspendate
vezi articolul in HTML5






De ce nu sanctioneaza Franta ca detine arme atomice si chiar fac regulat experimente ? dar Anglia ? italia nu are ? Israel chiar ameninta cu utilizarea ! Rusia are prea multe si nu se incadreaza ? de ce nu este sanctionata S.U.A.? are prea multe si nu trebuie sa sufle nimeni in fata lor ? pai nu echilibrul garanteaza convietuirea pe aceascta planeta ? pana in prezent eu nu am auzit ca Iranul sa invadeze popoare suverane si prin razboi , teroare si crime sa impuna politica lor ! Pe cand altii au comis crime impotriva umanitatii si inca comit si azi , dar au tupeul unui criminal ce in sadismul sau, doreste victime lipsite de aparare !