Antena 3 CNN Actualitate Media Avionul traficanţilor, plătit de Administraţia Prezidenţială. Vezi ce are de ascuns preşedintele

Avionul traficanţilor, plătit de Administraţia Prezidenţială. Vezi ce are de ascuns preşedintele

Avionul traficanţilor, plătit de Administraţia Prezidenţială. Vezi ce are de ascuns preşedintele
Sursa foto: Foto: Agerpres
de S.T.    |    10 Sep 2012   •   21:44

Sinteza Zilei a revenit, în ediţia de luni seară, cu mărturii şi dezvăluiri care cutremură zidurile Palatului Cotroceni.

Realizatorul Mihai Gâdea a prezentat noi probe la dosarul ultrasecret al legăturilor dintre administraţia prezidenţială şi firme implicate în traficul de armament.

Conform dezvăluirilor făcute, sâmbătă, în cadrul emisiunii "Exces de putere", administraţia prezidenţială a comandat în 2005, de la o companie privată, un zbor misterios către Arabia Saudită.

De altfel, nicio instituţie din România nu a recunoscut să fi folosit serviciile companiei private, iar zborul a fost înregistrat ca fiind contractat de Preşedinţie. Potrivit unui raport al Naţiunilor Unite, compania ar fi fost implicată în traficul de armament.

Jurnaliştii Antenei 3 au trimis administraţiei prezidenţiale mai multe întrebări importante care fac referire la zborul misterios către Arabia Saudită, dar Traian Băsescu a dat un singur răspuns: " Nu am fost la Riad".

În urmă cu scurt timp, preşedintele Traian Băsescu a trimis răspunsurile cerute, după ce în cursul zilei s-a decis în Parlament constituirea unei comisii de anchetă.

Administraţia Prezidenţială a transmis un comunicat, postat pe site-ul instituţiei în urmă cu aproximativ o oră, care arată că dezvăluirile făcute la zborul misterios nu au fost nefondate.

"În data de 2 august 2005 Administraţia Prezidenţială a iniţiat procedurile de pregătire a unui zbor pentru următoarea zi, 3 august 2005, cu traseul Aeroportul Internaţional 'Aurel Vlaicu' Băneasa-Bucureşti - Aeroportul 'Mihail Kogălniceanu' din Constanţa - Aeroportul din Riad (Regatul Arabiei Saudite) - Aeroportul 'Mihail Kogălniceanu' din Constanţa - Aeroportul Internaţional 'Aurel Vlaicu' Băneasa-Bucureşti; menţionăm că vizita domnului preşedinte Traian Băsescu la Riad urma să fie prilejuită de participarea la ceremonia de prezentare a condoleanţelor cu ocazia morţii Regelui Fahd Ibn Abdul Aziz Al Saud al Regatului Arabiei Saudite. Mai menţionăm că oprirea aeronavei pe Aeroportul 'Mihail Kogălniceanu' din Constanţa urma să aibă loc deoarece domnul preşedinte Traian Băsescu se afla în acea zi pe litoralul Mării Negre", se arată într-un comunicat al Administraţiei Prezidenţiale, postat luni pe site-ul instituţiei.

Potrivit sursei citate, din raţiuni de ordin organizatoric, vizita la Riad a preşedintelui nu a mai putut avea loc.

Adrian Ursu a prezentat un document ce arată că zborul a fost comandat de Traian Băsescu.


VEZI AICI ÎNREGISTRAREA INTEGRALĂ A EMISIUNII "Sinteza Zilei" DE LA ANTENA 3.

×
Parteneri
Elena Mateescu anunță o nouă schimbare a vremii, de Florii
x close