Antena 3 CNN Show Showbiz Actorul Alec Baldwin a donat 1 milion de dolari Filarmonicii din New York

Actorul Alec Baldwin a donat 1 milion de dolari Filarmonicii din New York

Actorul Alec Baldwin a donat 1 milion de dolari Filarmonicii din New York
Sursa foto: Foto: Mediafax/AFP
04 Iul 2012   •   20:52

Actorul american Alec Baldwin a donat 1 milion de dolari Filarmonicii din New York, la doar câteva zile după ce s-a căsătorit cu iubita sa, care este instructor de yoga, informează  accesshollywood.com.
   
Această donaţie a fost făcută în onoarea directorului instituţiei newyorkeze, Zarin Mehta.
   
Alec Baldwin este membru în consiliul Filarmonicii şi este prezentatorul emisiunii radiofonice a acestei instituţii, "The New York Philarmonic This Week".
   
Actorul a precizat într-o declaraţie de presă, luni, că Mehta a făcut ca visul său de a face parte din universul muzicii clasice să devină realitate.
   
Zarin Mehta a petrecut 12 ani la conducerea Filarmonicii newyorkeze iar mandatul său se va încheia la finalul stagiunii 2011-2012.
   
Potrivit instituţiei, Alec Baldwin a făcut această donaţie din onorariul primit pentru o reclamă pentru compania americană Capital One.
   
Alec Baldwin s-a căsătorit, sâmbătă, cu iubita lui Hilaria Thomas, în Manhattan.
   
Alec este cel mai cunoscut dintre cei patru fraţi Baldwin, fiind de două ori premiat cu Emmy şi de patru ori cu Globul de Aur pentru rolul din serialul "30 Rock".
  

×
Subiecte în articol: donatie
Parteneri
Calitatea aerului din România, afectată de praful saharian
x close