Filiala PDL Ilfov, momită cu funcţii de secretari de stat în schimbul acceptării prefectului lui Oprea
Adriean Videanu a precizat că, în urma discuţiilor cu reprezentanţii Organizaţiei PDL Ilfov, aceştia au înţeles care este situaţia legată de numirea prefectului susţinut de Gabriel Oprea şi se caută soluţii pentru a se rezolva acest conflict.
"Este o situaţie, au înţeles care este şi găsim soluţii împreună. După cum ştiţi, organizaţiile care au performat în alegeri, acesta este criteriul stabilit de BPN, li se dă posibilitatea de a compensa anumite pierderi cu alte funcţii, eu ştiu, de secretari de stat", a spus Videanu. El a precizat că încă nu s-a convenit asupra acestui aspect, fiind vorba despre o discuţie de principiu.
La rândul său, Vasile Blaga, secretar general al PDL, a declarat că "la Ilfov este pace".
"Rezolvarea a fost găsită, am avut o discuţie sâmbătă cu colegii de la Ilfov şi este în regulă", a adăugat el.
Preşedintele Organizaţiei PDL Ilfov, Cristache Rădulescu, a afirmat la rândul său că membrii filialei au avut mai multe întâlniri cu conducerea partidului, în care şi-au exprimat nemulţumirile legate de numirea prefectului în judeţ.
"Preşedintele a explicat şi primarilor şi întregii organizaţii despre situaţia creată, care nu a fost o situaţie deloc plăcută, mai ales pentru noi. S-a făcut un sacrificiu pentru a avea majoritatea în Parlament pentru buget şi cei sacrificaţi am fost noi. Vom mai discuta acum în şedinţa BPN. Aşteptăm răspunsul la problema pe care o avem", a arătat Rădulescu.
El a explicat că numirea prefectului este deja un fapt, iar problema nu este dacă organizaţia acceptă prefectul sau nu, ci că sunt una dintre organizaţiile câştigătoare la alegeri.
Despre demisiile anunţate de membrii organizaţiei în cazul în care nu li se rezolvă problema, Rădulescu a spus: "În funcţie de decizia din BPN, o să vă comunicăm decizia noastră în continuare".
Antena3.ro
-
Antonescu: Flutur are un portret cât al lui Kim Ir Sen, dar cu portocaliu cât "caca de muscă"
26 Mai, 20:15 | 0 comentarii -
Ponta: Am întâlnit mulţi hoţi şi mincinoşi în viaţa mea, dar nici unul mai mare ca Flutur
26 Mai, 19:46 | 0 comentarii -
Ponta: Justiţia trebuie să-i pedepsească pe cei care au greşit, nu doar cu puşcărie, dar şi cu recuperarea banilor furaţi
26 Mai, 19:22 | 0 comentarii -
GSP.roCe l-a impresionat pe Bute la cîntarul oficial: "A fost incredibil"
-
Zgonea: Propunerea lui Cezar Preda privind moţiunea de cenzură este haioasă şi distractivă dar nu are şanse
26 Mai, 18:54 | 0 comentarii -
Crin Antonescu: Cea mai mare realizare a noastră până acum se numeşte USL
26 Mai, 17:31 | 0 comentarii
* Comentariile care contin limbaj vulgar vor fi suspendate
vezi articolul in HTML5





