Antena 3 CNN Politică Grindeanu atacă PNL după negocierile purtate de Tomac: "Ați dat 4 premieri în 7 ani fără să fi câștigat alegeri. Plecați acasă"

Grindeanu atacă PNL după negocierile purtate de Tomac: "Ați dat 4 premieri în 7 ani fără să fi câștigat alegeri. Plecați acasă"

A.I.
2 minute de citit Publicat la 13:22 10 Iun 2026 Modificat la 15:55 10 Iun 2026
Sorin Grindeanu
Sorin Grindeanu a lansat un atac la PNL după eșecul negocierilor purtate de Eugen Tomac pentru sprijin politic. Foto: Getty Images

Liderul PSD, Sorin Grindeanu, a lansat, miercuri, un atac la adresa PNL, după ce negocierile din ultimele zile pentru susținerea unui guvern condus de Eugen Tomac s-au finalizat cu rezultate neconcludente și au întărit ideea că o astfel de formulă nu va trece de votul Parlamentului.

"Plecați toți acasă, de la președintele Senatului până la ultimul reprezentant", a transmis Grindeanu într-o postare pe Facebook.

Președintele Senatului este Mircea Abrudean, reprezentant PNL.

Anterior, PNL și USR au transmis mesaje clare.

Președintele liberalilor, Ilie Bolojan, i-a spus lui Eugen Tomac că un executiv fără o susținere politică explicită nu reprezintă o soluție pentru România, iar Președintele USR, Dominic Fritz, a declarat că partidul vede "cu greu" posibilitatea de a vota lista de miniștri a premierului desemnat.

Liderul UDMR, Kelemen Hunor, a spus că formațiunea sa nu e formată din "masochiști politici" care să voteze un cabinet din care nu face parte și a amânat formalizarea unei decizii, în condițiile în care noul cabinet trebuie să ceară votul de învestitură al forului legislativ până la finele săptămânii.

Mesajul lui Grindeanu: Se poate și fără voi! Plecați acasă, de la șeful Senatului până la ultimul reprezentant

"Românii, firmele cu capital românesc și întreaga economie au nevoie de un partener de discuții credibil: de un Guvern nou, care să ia rapid decizii.

Aș fi dorit să văd o reală dezbatere despre ce măsuri are de luat noul Cabinet pentru a crește puterea de cumpărare a românilor, pentru reluarea investițiilor, care au un rol vital în menținerea locurilor de muncă, și despre planul pentru reducerea fiscalității prea mari în cazul românilor cu venituri mici și medii.

Din păcate, din 5 mai, data în care unii au fost concediați de Parlament și trimiși acasă, asistăm la o mascaradă continuă, cu același mesaj anti-PSD.

Un joc ridicol al unora care, șapte ani la rând, au stat la putere fără să câștige nici măcar un rând de alegeri. Fie băgați pe gâtul românilor de Iohannis, fie „prin ei înșiși”, dar cu voturile PSD.

Mesajul lui Grindeanu: Ați dat 4 prim-miniștri în 7 ani, fără vreun merit electoral!

Un balet al unor minți înguste, cu viziuni strâmbe despre economie și viitorul României, care sfidează logica zilnic: ei pleacă în opoziție, dar - în realitate - sunt tot mai bine înșurubați la putere.

Lor le transmit: se poate și fără voi! De la președintele Senatului și până la ultimul reprezentant, toți plecați acasă!

În 7 ani ați dat 4 prim-miniștri - fără să aveți vreun merit electoral.

Sunteți mânați de orgolii, creați doar blocaje și găsiți pretexte. Acum împroșcați cu venin oameni absolut decenți și cu o reputație profesională ireproșabilă, care au acceptat să încerce să repare ceva din dezastrul lăsat de Ayatollahul Încruntat al vostru.

Uitați mereu esențialul. La final de zi, it's the economy…!", a scris Sorin Grindeanu.

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Longevity Magazine

x close