Antena 3 CNN Politică Dominic Fritz: Tot nu votăm un Guvern PSD

Dominic Fritz: Tot nu votăm un Guvern PSD

G.M.
1 minut de citit Publicat la 10:34 18 Aug 2026 Modificat la 10:34 18 Aug 2026
politician roman aratand cu degetul catre altul
Președintele PSD Sorin Grindeanu și președintele USR Dominic Fritz. Foto: Hepta

USR nu va vota un Guvern PSD, a reiterat, marţi, preşedintele partidului, Dominic Fritz., primar al Timişoarei.

"Bună dimineaţa. Tot nu votăm un Guvern PSD", a scris Fritz, pe Facebook.

El afirmase, luni, după decizia Curţii Constituţionale privind Legea integrităţii, că majoritatea PSD din CCR a validat "un brutal abuz de putere".

"În loc să oprească un brutal abuz de putere, majoritatea PSD din Curtea Constituţională tocmai l-a validat. Dacă preşedintele va promulga Legea ANI, mandatul meu de primar va înceta în 30 zile, ca o sancţiune retroactivă pentru lucruri care s-au întâmplat înainte să intre în vigoare legea. Nevoia mafiei privilegiaţilor de a scăpa de mine îi face să acţioneze disperat până într-acolo încât demolează bazele democraţiei. Un stat de drept care există doar atunci când PSD îşi doreşte, nu mai este stat de drept. Art. 15 din Constituţie - "legea dispune numai pentru viitor" - a fost suspendat azi pentru mine. Mâine poate fi suspendat pentru oricine. De azi înainte, orice majoritate parlamentară poate inventa pedepse pentru trecut, croite pe numele unui adversar politic, iar CCR-ul controlat politic le va parafa", susţinea Dominic Fritz, într-o postare pe Facebook.

Curtea Constituţională a stabilit luni ca fiind constituţional un amendament introdus în Legea integrităţii la cererea PSD şi AUR, prin care aleşii găsiţi incompatibili sau în conflict de interese îşi pierd funcţiile.

Cu majoritate de voturi, CCR a declarat ca fiind constituţională prevederea din lege privind încetarea de drept a funcţiei/demnităţii publice la 30 de zile de la intrarea în vigoare a legii.

Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, a reacționat după decizia CCR. Primarul Timișoarei susține că, dacă președintele promulgă legea, mandatul său va înceta în 30 de zile și afirmă că va contesta situația la CEDO, considerând că noua sancțiune se aplică retroactiv unor fapte din 2020.

Reprezentanţii USR au reclamat că acest amendament introdus în lege îl vizează pe preşedintele partidului, Dominic Fritz, care are o decizie definitivă privind conflictul de interese şi poate să-şi piardă funcţia de primar al municipiului Timişoara.

×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Longevity Magazine

TOP articole
x close