Antena 3 CNN Politică PNL şi UDMR îl sprijină pe Mircea Geoană în turul II, dacă PSD susţine un guvern Iohannis

PNL şi UDMR îl sprijină pe Mircea Geoană în turul II, dacă PSD susţine un guvern Iohannis

PNL şi UDMR îl sprijină pe Mircea Geoană în turul II, dacă PSD susţine un guvern Iohannis
24 Noi 2009   •   14:07

BPN al PNL a decis marţi, în uniminitate, susţinerea candidatului PSD Mircea Geoană pentru turul doi al alegerilor prezidenţiale şi demararea negocierilor pentru crearea unei majorităţi parlamentare care să suţină un guvern condus de Klaus Iohannis. Totodată, liderii UDMR au decis susţinerea unei majorităţi parlamentare care să ofere un guvern condus de Iohannis, urmând să aibă loc negocieri pe această temă între cele trei formaţiuni politice, susţin surse din cadrul Uniunii. De asemenea, UDMR ia în calcul susţinerea lui Mircea Geoană în turul II o decizie în acest sens urmând a fi luată după şedinţa Consiliului Permanent al formţiunii, dar şi după întâlnirea dea zi cu PNl de la ora 17:00 şi, eventual, cu PSD.

Conducerea PNL a adoptat astăzi, în unanimitate, o declaraţie politică în acest sens şi l-a mandatat pe liderul Crin Antonescu să se ocupe de aceste negocieri şi să parafeze o eventuală alianţă politică cu PSD şi UDMR. Decizia BPN a PNL va fi supusă aprobării Delegaţiei Permanente a partidului convocată pentru ora 15:00.

În hotărârea adoptată de PNL se constată "criza politică şi morală" şi "escaladarea stării conflictuale". Prima decizie a PNL vizează crearea unei majorităţi parlamentare pentru susţinerea lui Klaus Johannis ca premier, apoi aprobarea unui program anticriză şi susţinerea lui Mircea Geoană în turul doi, în condiţiile în care va respecta propunerile PNL şi se angajează să fie duse la îndeplinire condiţii precum stabilitatea politică, reformarea clasei politice, o bună guvernare.

Corelare şi obiective comune PNL-UDMR

Preşedintele PNL a estimat că respectivele înţelegeri ar putea fi încheiate în aceste zile. El a mai spus că a discutat cu UDMR despre susţinerea unui Guvern Iohannis cele două formaţiuni urmând să-şi coreleze poziţiile în următoarele zile pentru atingerea dezideratului comun: susţinerea unui guvern Iohannis, care s-ar putea concretiza printr smenarea unui acord politic marţi sau în zilele următoare.

"Am avut discuţii cu UDMR, avem obiective comune. Susţinem împreună constituirea unui Guvern Klaus Iohannis, cu participarea noastră şi, probabil astăzi (marţi - n.r.) sau în zilele următoare, vom discuta şi cu domniile lor, eventual vom semna un acord privitor la aceste lucruri", a declarat Crin Antonescu.

Orban şi Fenechiu negociatori. Antonescu s-ar implica pro-Geoană în campania pentru turul doi

Antonescu a mai anunţat că se va implica, personal, în turul doi pentru a promova candidatura social-democratului Mircea Geoană dacă acest acord politic va fi semnat. El a precizat că a fost mandatat de PNL pentru declaraţii, discuţii şi semnarea eventualelor acorduri.

ANTONESCU: ÎL SUSŢINEM PE GEOANĂ DACĂ SPRIJINĂ GUVERN IOHANNIS


Primvicepreşedintele PNL, Ludovic Orban va coordona negocierile cu PSD, în timp ce liberalul Relu Fenechiu a fost însărcinat că coordoneze negocierile privind programul de guvernare. Liderul PNL a menţionat că, în condiţiile în care acordul va fi semnat, Ludovic Orban şi Romeo Stavarache vor coordona campania PNL pentru turul al doilea.

"La propunerea mea, au fost desemnaţi pentru zilele următoare prim-vicepreşedintele partidului, Ludovic Orban, cu negocierea unui acord politic cu PSD şi cu Mircea Geoană, pe care dacă îl vom alcătui şi vom conveni asupra lui îl vom putea semna zilele următoare, pe vicepreşedintele partidului pentru relaţii cu alte formaţiuni politice, Relu Fenechiu, în calitate de coordonator al negocierii programului de guvernare", a anunţat Crin Antonescu, după şedinţa BPC.

Obiectivele propuse pentru viitoare majoritate guvernamentală sunt scoaterea României din criza politică, economică şi morală, a mai spus Antonescu.

El a subliniat că liberalii au puncte la care nu renunţă "sub nicio formă" şi că acestea se vor regăsi "în acordul politic cu PSD, dacă el va fi încheiat şi semnat". Unul dintre aceste puncte prevede eliminarea impozitului forfetar.

"Punctele noastre esenţiale de guvernare vizează în primul rând reducerea fiscalităţii, măsuri pentru stimularea activităţii economice, mediului de afaceri privat, crearea locurilor de muncă şi este foarte important pentru noi să aşezăm, să restabilim, să facem funcţional, să ameliorăm un echilibru democratic între instituţiile româneşti. Obiectivul pe care eu mi l-am asumat în calitate de candidat la Preşedinţie înţeleg în numele celor două milioane de români care m-au votat să-l urmăresc în calitatea mea de preşedinte al unui partid probabil de guvernare prin tot ceea ce va face acest guvern prin care şi noi vom fi parte", a precizat liberalul.

UDMR cântăreşte avantajele susţinerii lui Geoană

Liderul UDMR Marko Bela a afirmat, la rândul său, că, după întâlnirea cu preşedinţii organizaţiilor din teritoriu, liderii locali ai Uniunii au susţinut în unanimitate o corelare a acţiunilor cu PNL, care să conducă la crearea unei majorităţi parlamentare şi guvernamentale.

"Vrem să contribuim la viitoarea majoritate", a spus Marko Bela, precizând că la întâlnire s-a discutat despre turul II al prezidenţialelor, susţinerea unui candidat şi despre stabilitatea guvernamentală. Marko Bela a spus că UDMR va discuta, în şedinţa Consiliului Permanent, decizia PNL privind susţinerea lui Mircea Geoană în turul II dacă respectă principiile liberale , dar a subliniat că "un factor extrem de important" pentru Uniune este susţinerea lui Klaus Johannis ca premier.

MARKO BELA: SUNTEM PENTRU O COLABORARE STRÂNSĂ CU PNL


Surse din cadrul UDMR susţin însă că susţinerea lui Geoană pentru turul doi este foarte probabilă, deoarece PSD şi-a respectat în trecut cuvântul dat şi angajamentele asumate. În prezent, udemeriştii sunt interesaţi de cooptarea lor în cadrul viitorului guvern pentrudobândirea unor portofolii care prin tradiţie au constituit obiective esenţiale pentru această formaţiune politică, precum Ministerul Dezvoltării Regionale, instituţie care deschide accesul la fondurile legate de infrastructură.
Udemeriştii ar mai dori încă două portofolii ministeriale de mai mică importanţă, câteva posturi de prefect în zonele cu populaţie predominant maghiară şi reinstalarea propriilor oameni la nivelul instituţiilor descentralizate acolo unde au fost daţi afară de guvernarea Boc 2.
Ştire în curs de actualizare.

Marius Vulpe, Antena3.ro

×
Subiecte în articol: PNL Mircea Geoană Klaus Iohannis
Parteneri
Ion Iliescu și Petre Roman, audiați în Dosarul Mineriadei, după 34 de ani
x close