Antena 3 CNN Politică UPDATE: Klaus Iohannis, noul PREŞEDINTE al PNL. Liberalii au votat şi fuziunea cu PDL

UPDATE: Klaus Iohannis, noul PREŞEDINTE al PNL. Liberalii au votat şi fuziunea cu PDL

UPDATE: Klaus Iohannis, noul PREŞEDINTE al PNL. Liberalii au votat şi fuziunea cu PDL
Sursa foto: Foto: Agerpres
28 Iun 2014   •   15:22
Klaus Iohannis a câştigat, sâmbătă, alegerile pentru preşedinţia PNL, primind 1334 de voturi, din totalul de 1479 de voturi valabil exprimate la congres. 
 
Contracandidatul său, Ioan Ghişe, a obţinut 144 de voturi din totalul voturilor valabil exprimate.
 
Iohannis a declarat că este în măsură să confirme că "PDL a acceptat" ca noua formaţiune politică rezultată din fuziunea cu liberalii să se numească Partidul Naţional Liberal, deşi prim-vicepreşedintele PDL, Cătălin Predoiu, a anunţat că nu ştie cine l-a mandatat pe Iohannis şi că nu este de acord cu afirmaţia acestuia
 
Congresul PNL a votat, sâmbătă, rezoluţia privind aderarea partidului la grupul Popularilor Europeni, cu majoritate de voturi, înregistrându-se doar trei voturi împotrivă.
 
După vot, preşedintele partidului, Klaus Iohannis a arătat că rezoluţia a fost adoptată cu "largă majoritate", doar trei delegaţi fiind împotrivă.
 
"Constat că PNL a setat direcţiile importante pentru perioada următoare, aprobând unificarea dreptei, constând în fuziunea cu PDL şi aderarea la PPE", a spus Iohannis.
 
Preşedintele PNL, Klaus Iohannis, ales sâmbătă în fruntea partidului de către congres, a precizat, în discursul de după anunţarea rezultatului votului, că resursele umane ale formaţiunii nu trebuie irosite, el invitând înapoi în PNL pe cei care au crezut că le va fi mai bine în afară.
 
"Niciodată un partid nu poate să fie prea mare şi niciodată nu trebuie să fie irosite resursele – mă refer la resursele umane – ale unui partid. De aceea daţi-mi voie azi, aici, de la această tribună, să invit înapoi în partid pe cei care, din varii motive, temporar, au crezut că le este mai bine în afara partidului", a spus Iohannis, în apluzele sălii.
 
"Vă mulţumesc pentru încredere şi vă asigur că vom reuşi prin noi înşine", a adăugat Iohannis.
 

×
Subiecte în articol: PNL presedinte voturi Klaus Iohannis
Parteneri
Horia Constantinescu a demisionat de la șefia ANPC
x close