Antena 3 CNN Actualitate A noua zi de proteste la Universitate. Bulevardul Regina Elisabeta, blocat de peste 1.000 de protestatari

A noua zi de proteste la Universitate. Bulevardul Regina Elisabeta, blocat de peste 1.000 de protestatari

A noua zi de proteste la Universitate. Bulevardul Regina Elisabeta, blocat de peste 1.000 de protestatari
Sursa foto: Foto: Agerpres
09 Sep 2013   •   23:20
UPDATE 23.20 -  Manifestanţii contra proiectului minier de la Roşia Montană au ocupat din nou bulevardul Regina Elisabeta din Bucureşti, luni seară, în a noua zi a protestului ce vizează, potrivit participanţilor, şi exploatarea gazelor de şist, informează Mediafax.
   
În jurul orei 22.45, protestatarii, al căror număr a crescut la aproximativ 1.000, au părăsit zona fântânii de la Universitate, îndreptându-se spre bulevardul Regina Elisabeta, pe care l-au blocat pe ambele sensuri de circulaţie.
   
Cordoanele de jandarmi s-au repoziţionat pe bulevardul ocupat de protestatari, între rondul de la Universitate şi intersecţia cu strada Academiei.


UPDATE 22.00 -
Numărul persoanelor care protestează în Bucureşti luni seară, pentru a noua zi la rând, faţă de proiectul de exploatare minieră de la Roşia Montană a crescut la peste 400, informează Mediafax.

Potrivit corespondentului Antena 3, Ionuţ Cristache, în Piaţa Universităţii s-ar afla însă între 600 şi 700 de persoane.

Manifestanţii se află în zona fântânii de la Universitate, unde sunt înconjuraţi de jandarmi.




Ştire iniţială 21.25
Peste 200 de persoane s-au strâns la fântana de la Universitate din Capitală, luni seară, în a noua zi a protestului faţă de proiectul de exploatare minieră de la Roşia Montană, scrie Mediafax.
   
Protestatarii scandează "Uniţi, salvăm Roşia Montană!" şi afişează bannere şi pancarte cu mesaje ce vizează şi exploatarea gazelor de şist, printre care "Program de guvernare: 1. cianurare, 2. fracturare, 3. poluare, 4. defrişare, 5. coabitare", "România, spune nu fracturării hidraulice" şi "Nu vreau să spun copilului meu că cea mai mare resursă naturală a României este prostia, urmată de indiferenţă".
   
Unii dintre manifestanţi fac zgomot, ca şi la protestele de până acum, cu peturi în care au băgat pietricele.
   
Protestatarii cer retragerea proiectului de lege ce reglementează exploatarea minereurilor din perimetrul Roşia Montană, anularea contractului cu Roşia Montană Gold Corporation (RMGC), interzicerea exploatărilor cu cianuri în România şi introducerea zonei Roşia Montană în patrimoniul UNESCO.
   
Duminică seară, peste 7.000 de persoane care se opun proiectului minier de la Roşia Montană au blocat centrul Capitalei, la Universitate, după un marş pe traseul bd. Nicolae Bălcescu - bd. Magheru - bd. Lascăr Catargiu - bd. Iancu de Hunedoara - ?oseaua ?tefan cel Mare - Calea Moşilor - bd. Carol.
   
Proteste similare au avut loc duminică în mai multe oraşe din ţară, printre care Cluj-Napoca, Braşov, Alba Iulia, Bistriţa, Sfântu Gheorghe, Suceava şi Iaşi.
   
La protestele de până acum din Capitală, manifestanţii au blocat timp de mai multe ore, în timpul nopţii, bulevardul Regina Elisabeta, Calea Victoriei, dar şi un sens al Bulevardului Nicolae Bălcescu. De asemenea, ei au protestat în Piaţa Constituţiei şi în Piaţa Victoriei.
   
Protestele de la Bucureşti, alături de manifestări similare desfăşurate în alte oraşe din ţară, au început la 1 septembrie, după ce Guvernul a aprobat, în 27 august, un proiect de lege care reglementează exploatarea minereurilor din perimetrul Roşia Montană, documentul fiind transmis Parlamentului spre adoptare.
  

×
Subiecte în articol: Rosia Montana trafic blocat
Parteneri
Primul sondaj după ce Firea a intrat în cursa pentru Primăria Capitalei
x close