Antena 3 CNN Actualitate ANM: "S-ar putea emite COD ROŞU". Nu plecaţi din CASĂ dacă nu aveţi treabă. Prognoza pentru acest weekend

ANM: "S-ar putea emite COD ROŞU". Nu plecaţi din CASĂ dacă nu aveţi treabă. Prognoza pentru acest weekend

ANM: "S-ar putea emite COD ROŞU". Nu plecaţi din CASĂ dacă nu aveţi treabă. Prognoza pentru acest weekend
de O.P.    |    24 Ian 2014   •   13:25

Deşi s-a lăsat cam mult aşteptată, iarna loveşte cu putere în acest weekend. Meteorologii au anunţat că mai multe judeţe din România vor fi sub atenţionare cod portocaliu de ninsori şi viscol.

La comandamentul de iarnă, organizat la Guvern, directorul ANM, Ion Sandu, a declarat că poate fi emis Cod Roşu de ninsori pentru unele zone, iar codul portocaliu ar putea fi prelungit.

De asemenea, Sandu a mai spus că "oamenii care nu au nevoie neapărată de a ieşi din casă, să nu o facă în intervalul menţionat".


Bucureştiul şi zece judeţe din sudul ţării vor fi, de vineri, ora 18.00, până duminică, la ora 18.00, sub avertizare cod portocaliu de ninsori şi viscol, alte 16 judeţe fiind avertizate cu cod galben.

Potrivit avertizării cod portocaliu transmise de Administraţia Naţională de Meteorologie, începând de vineri seară, ninsorile vor fi abundente în cea mai mare parte a Olteniei (judeţele Mehedinţi, Gorj, Dolj şi Vâlcea), unde stratul de zăpadă va depăşi local 30 - 40 de centimetri, iar vântul va sufla cu peste 70 de kilometri pe oră, viscolind şi troienind zăpada.

În cursul zilei de sâmbătă şi în noaptea de sâmbătă spre duminică, viscolul se va intensifica în Muntenia, iar în judeţele Giurgiu, Călaraşi, Ialomiţa, Buzău, Brăila şi Ilfov, inclusiv municipiul Bucureşti, temporar vor fi rafale ale vântului de peste 75 - 80 de kilometri pe oră, va ninge abundent, iar ninsoarea va fi puternic viscolită.

Judeţele Constanţa, Tulcea, Galaţi, Vaslui, Bacău, Vrancea, Prahova, Dâmboviţa, Teleorman, Olt, Argeş, Covasna, Braşov, Sibiu, Hunedoara şi Caraş-Severin vor fi de vineri, ora 18.00, până duminică, la ora 18.00, sub avertizare cod galben.

În sudul şi estul ţării va ninge, iar vântul va avea intensificări, viscolind ninsoarea. Vântul va avea la rafală 60 - 70 de kilometri pe oră în sudul Banatului, Oltenia, Muntenia, sudul Moldovei, precum şi în zona Munţilor Banatului, a Carpaţilor Meridionali şi de Curbură, zone în care şi stratul de zăpadă va fi consistent.

Potrivit avertizării, vor fi precipitaţii mixte şi se va depune polei local în Dobrogea, iar în prima parte a intervalului şi în Banat, sudul Olteniei şi al Munteniei. Cantităţile de precipitaţii vor depăşi pe arii restrânse 20 de litri pe metru pătrat în 24 de ore. În restul teritoriului ninsorile vor fi în general slabe.

Vremea va fi geroasă în cursul nopţilor şi al dimineţilor mai ales în estul şi sud-estul ţării.


Iată harta:



×
Parteneri
Cătălin Cîrstoiu: Eu dorm liniştit că am ajutat pacienţii
x close