Antena 3 CNN Actualitate Educație Când este vacanța de toamnă în 2026. Elevii au o săptămână liberă

Când este vacanța de toamnă în 2026. Elevii au o săptămână liberă

Laura Dinu
1 minut de citit Publicat la 11:47 24 Sep 2026 Modificat la 11:58 24 Sep 2026
copii cu rucsacul in spate care sar in sus de bucurie in fara scolii
Copiii vor avea la dispoziție o săptămână fără cursuri între primul și al doilea modul al anului școlar. Foto: Getty Images

Deși elevii abia au început noul an școlar, se gândesc deja la prima vacanță din calendar care este programată la sfârșitul lunii octombrie. Vacanța de toamnă 2026 va dura o săptămână, după care elevii se întorc la cursuri pentru al doilea modul al anului școlar.

Potrivit calendarului stabilit de Ministerul Educației pentru anul școlar 2026-2027, cursurile au început pe 7 septembrie și sunt împărțite în cinci intervale, separate de perioade de vacanță, potrivit Ministerului Educației

Vacanța de toamnă începe pe 24 octombrie

Prima vacanță din acest an școlar începe sâmbătă, 24 octombrie 2026, și se încheie duminică, 1 noiembrie.

Ultima zi de cursuri înainte de vacanță este vineri, 23 octombrie, iar elevii revin la școală luni, 2 noiembrie.

Așadar, copiii vor avea la dispoziție o săptămână fără cursuri între primul și al doilea modul al anului școlar. Datele sunt prevăzute în ordinul privind structura anului școlar 2026-2027.

Modulul al doilea începe pe 2 noiembrie și are 7 săptămâni și jumătate

După vacanța de toamnă, cursurile se reiau luni, 2 noiembrie 2026. Al doilea modul se încheie marți, 22 decembrie, înainte de vacanța de iarnă.

Este unul dintre cele mai lungi intervale de cursuri din prima parte a anului școlar, cu aproape opt săptămâni între cele două vacanțe.

După 22 decembrie, elevii vor intra în vacanța de iarnă, care va cuprinde perioada sărbătorilor de Crăciun și Anul Nou.

Când începe vacanța de iarnă a elevilor

Vacanța de iarnă începe miercuri, 23 decembrie 2026, și se încheie duminică, 10 ianuarie 2027.

Elevii se întorc la școală luni, 11 ianuarie, când începe al treilea modul de cursuri.

În calendarul anului școlar 2026-2027 este prevăzută și o vacanță de o săptămână, stabilită la nivelul fiecărui județ. Aceasta va fi acordată în intervalul 15 februarie – 7 martie 2027, în funcție de decizia inspectoratului școlar.

Urmează vacanța de primăvară, programată între 24 aprilie și 4 mai 2027.

Pentru cei mai mulți elevi, cursurile se încheie vineri, 18 iunie 2027, iar vacanța de vară începe pe 19 iunie. Există însă și excepții: pentru clasa a VIII-a, cursurile se încheie pe 11 iunie, iar pentru clasele a XII-a zi, a XIII-a seral și frecvență redusă, pe 4 iunie. În cazul claselor din învățământul liceal tehnologic și al claselor din învățământul profesional, cursurile se încheie pe 25 iunie 2027.

×
Fanatik
Antena Sport
Observator News
Longevity Magazine
x close