Antena 3 CNN Actualitate Băsescu: Cel mai târziu în decembrie se va lua o decizie privind Schengen

Băsescu: Cel mai târziu în decembrie se va lua o decizie privind Schengen

Băsescu: Cel mai târziu în decembrie se va lua o decizie privind Schengen
Sursa foto: Foto: Mediafax
14 Sep 2012   •   18:05

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, vineri, la Bruxelles, că accesul României în Schengen este o problemă tehnică, lucru menţionat în tratatul de aderare, informează Mediafax. Şeful statului a precizat că în discuţiile avute a exprimat convingerea că cel mai târziu în decembrie se va lua o decizie cu privire la data aderării.
   
"Accesul în Schengen este o problemă tehnică, aşa scrie în tratatul nostru de aderare, am exprimat convingerea că cel mai târziu în luna decembrie se va lua o decizie cu privire la data", a spus Băsescu.
   
"Fără să ne întrebe nimeni, oricum s-a amânat JAI pentru luna octombrie şi, cum până în octombrie nu am ocazia să mă întâlnesc cu principalii lideri politici care exprimă rezerve, mi-am fixat, şi zic eu că este un termen realist, ne-am fixat ca termen dacă nu octombrie, atunci decembrie, să ştim o dată", a adăugat el.

  

×
Parteneri
Ministrul Agriculturii, prima reacție în scandalul puilor vopsiţi
x close