Antena 3 CNN Actualitate DECIZIE REVOLUŢIONARĂ. Un buzoian a învins banca. A câştigat în instanţă recalcularea ratelor în franci la cursul din 2007

DECIZIE REVOLUŢIONARĂ. Un buzoian a învins banca. A câştigat în instanţă recalcularea ratelor în franci la cursul din 2007

DECIZIE REVOLUŢIONARĂ. Un buzoian a învins banca. A câştigat în instanţă recalcularea ratelor în franci la cursul din 2007
Sursa foto: Foto: captura Antena 3
de M.Z.    |    20 Ian 2015   •   17:41

Un buzoian a învins sistemul bancar. Bărbatul a câştigat în instanţă rate mai mici la creditul în franci elveţieni, pe care îl luase în 2007. Mai exact, banca a fost obligată să-i recalculeze ratele la cursul de schimb din momentul contractării creditului, adică de 1,8 lei pentru un franc

 
În 2007, Ovidiu Olteanu a împrumutat de la bancă 112.000 de franci elveţieni. La cursul din acel moment, bărbatul nu avea nicio problemă în a-şi plăti rata lunară de 900 de franci. În timp, din cauza crizei şi a deprecierii leului în faţa monedei elveţiene, nu şi-a mai putut achita la timp datoria.
 
Orice încercare de a negocia cu reprezentanţii băncii şi de a obţine o recalculare a creditului a fost sortită eşecului. 
 
Una dintre clauzele contractului de creditare prevedea că doar clientul este obligat să suporte riscul rezultat din fluctuaţia cursului leu-franc.

Tribunalul Buzău a decis că această clauză este ilegală şi i-a dat câştig buzoianului. 
 
În cei şapte ani de când plăteşte rate, buzoianul a ajuns să achite mai bine de jumătate din valoarea creditului contractat pe 25 de ani. Acum, decizia instanţei obligă banca să recalculeze ratele plătite la valoarea la care a fost luat împrumutul.

Decizia Tribunalului Buzău nu este însă definitivă, ea putând fi atacată cu recurs.  


Piperea: Decizia e revoluţionară. În premieră, e dată în judecată BNR
 
Avocatul Gheorghe Piperea spune despre această decizie a instanţei că este una "revoluţionară", din două motive.
 
"Spre deosebire de cea din Galaţi, nu mai vorbeşte de un plafon de variaţie de 10% şi, în premieră, e dată în judecată şi BNR, prin sucursala teritorială Buzău", a declarat avocatul Gheorghe Piperea, marţi, într-o intervenţie telefonică la emisiunea 100 de minute, de la Antena 3.

×
Parteneri
Mircea Badea a dezvăluit cine este modelul său în viaţă
x close