Senatorul Dan Voiculescu a lansat pe blogul său oficial un concurs inedit, al cărui premiu este un scuter: vehicul de sezon, destinat deplasării la mare în mai puţin de 5 ore.
Demersul lui Dan Voiculescu vine pentru a "uşura munca istoricilor viitorului": "Haideţi să identificăm împreună cea mai mare minciună rostită de Traian Pinocchio". La concurs vă puteţi înscrie cu un simplu comentariu pe blogul danvoiculescu.net, câştigătorul urmând să fie anunţat vineri, la ora 18:00.
"Când istoricii se vor apleca asupra mandatelor lui Traian Băsescu, realizările vor putea fi sintetizate, probabil, pe-un bob de orez. Va fi nevoie însă de-un manual special dedicat scuzelor şi justificărilor pentru nerealizări, eşecuri şi promisiuni încălcate.
Cât despre minciunile preşedintelui ? pentru asta se va impune, probabil, chiar un curs de-un semestru: atât sunt de numeroase, de variate, de suculente. Ai nevoie de subcategorii ca să epuizezi resursele nelimitate ale minciunii băsesciene: minciuna prin omisiune, auto-amăgirea, gogorita, înflorirea, bătutul câmpilor, minciunica, minciuna sfruntată, minciuna de-ngheată apele. Şi tot aşa", se arată pe blogul mai sus citat.
Antena3.ro
Identificaţi cea mai mare minciună a lui Traian Băsescu şi câştigaţi un scuter
-
Un bărbat a fost rănit la o demonstraţie militară. Omului i-a explodat un proiectil artizanal în mână
26 Mai, 15:25 | 0 comentarii -
Craiova. Patru tineri au fost prinşi în flagrant când furau 200 de litri de combustibil dintr-un tractor
26 Mai, 13:47 | 0 comentarii -
IGSU: Peste 800 de gospodării au fost inundate în ultimele 24 de ore
26 Mai, 13:19 | 1 comentarii -
GSP.roCe l-a impresionat pe Bute la cîntarul oficial: "A fost incredibil"
-
Harghita. Peste 125.000 de pelerini asistă la slujba de Rusaliile catolice, pe muntele Şumuleul Mic
26 Mai, 13:08 | 1 comentarii -
Medicii dermatologi avertizează: Solarele sunt mai nocive ca fumatul
26 Mai, 11:55 | 1 comentarii
-
Incercati sa mai priviti si dincolo de aparente, lucruri menite sa va dezvolte gandirea si umanismul, cl putin macar pentru moment fiindca exista un lucru foarte clar:schimbarea nu va veni niciodata de la cei instariti, egoisti si lacomi, schimbarea va veni de la cei care se intereseaza cu adevarat de soarta oamenilor asupriti si transformati in sclavi ai sistemului.
Priviti cum ar putea arata o adevarata democratie si solutionare a problemelor daca luptam sa punem capat egoismului si lacomiei dominante astazi:
http://www.youtube.com/watch?v=n83_wR-OM_c
Sugestii, pareri si comentarii: vmarius2010@gmail.com -
E simplu : hotelul din Monaco, conturile din Belgia, Dubai,etc,vila lui EBA toate prin intermediari, comisionul pt Rosia Montana, comisionul pt avioanele second hand, etc
-
sunt atat de multe minciuni ca este foarte greu de ales - probabil faza cu sa traiti bine ar trebui pusa pe primul loc - pentru cinism
-
Eu nu vreau scuterul, dar totusi as dori sa afirm ca Basescu in sine e o esenta de minciuna. Cum e Becali si Vanghelie unitate de masura pentru prostie si incultura asa e Basescu pentru minciuna.
-
BASESCU este el insusi o minciuna!!!El si cu toata gloata lui...ne-a adus la disperare.!!!A gresit zicala,,SA TRAIM BINE!!!,,de fapt vroia sa spuna:,,SA TRAIESC BINE!!!,,Ne-a facut de ras in toata EUROPA cu legile lor...tot ce au promis ...au uitat sa puna si in practica...mai bine sa i-a exemplu de la tarile europene...ca si acolo este criza...dar politicienii fac legille pentru populatie si nu impotriva ei...Mi-e rusine sa spun ca-s romanca!!!
-
cea mai mare minciuna alui basescu este ca nui a rupt falcile lui felix :)) cind de fapt i a rupt si falcile si p irtu si lui si la toata sleata aia de li ngatori de kkt din vuvuzelele scirbavnicului motan pe nume felix care acum e numai spume ca simte cutitul la os si pe basescu la dos :)))
apropo i diotul cica vrea sa l demita pe basescu si a depus la senat o cerere ca re de fapt nici macar inrgegistrata nu e, a plecat prostancul nemului in vacanta si maimuta felix a ramas singura acasa si se joaca de a politicianul, dar degeaba ca e varza cu icre -
Basescu e mincinosul-mincinosilor, presedintele-Pinochio, asa ca este greu sa te hotarasti care e minciuna minciunilor basesciene
-
Domnule senator, minciuna ca minciuna, aia să fie cea mai mare problemă a noastră. Chestia cea mai nasolă e că istoricii vor sta să studieze ce/unde/când a fost România, nu ce a mințit acest marinar care a dus țara de râpă și a dus-o la exctincție...
-
Cea mai mare minciuna a lui Traian Basescu este ca Felix ar fi un motan. Eu am auzit ca ar fi un turnator de la turnatoriile de otel. O fi turnat ceva? Sau chiar o fi motan? Nus ce sa mai zic.
-
cea mai mare minciuna a lui Traian Basescu este ca a "turnat", a se citi condamnat, comunismul, pe cand altii au "condamnat", a se citi turnat, romani, prieteni, oameni apropiati.
-
Basescu este el insusi o minciuna.Nu avem presedinte.
Minciuna : Am iesit din recesiune! -
Cand vorbea de reducerea cheltuielilor bugetare -" NU AVEM DECAT INTRE CRESTEREA TAXELOR SI TAIEREA PENSIILOR " , cand sursele economiei subterane sau gri nu sunt luate in calcul, cand reducerea cheltuielilor cu firmele de partid pdl, nu se ating, cand numai vorbesc de eliminarea achizitiilor publice, iar ele se desfasoara in draci, cand clientelismul politic este la cel mai inalt rang si platit fara criza, cand ...etc,etc,etc,.
ASTA E TRAIAN BASESCU SI MINCIUNA LA EL ESTE LA FIECARE RESPIRATIE, LA FIECARE VORBA, LA FIECARE INTERLOCUTOR. ROMANIA TRAIESTE DIN MINCIUNILE LUI TRAIAN BASESCU...Romania se prabuseste cu minciunile lui traian basescu. -
CEA MAI MARE MINCIUNA A LUI BASESCU ESTE CA EL A FOST COMANDANT DE NAVA FALS
A FOST UN INFORMATOR AL SECURITATII SI APOI CHIAR OFITER ACOPERIT DE SECURITATE .
IN SPRIJINUL CELOR AFIRMATE DE MINE ESTE FAPTUL CA BASESCU NU AVEA CUM SA AJUNGA COMANDANT DE NAVA CU ACEL OCHI CARE SE UITA DUPA COLTZ
NU ERA APT MEDICAL
DAR CUM STIU TOTI COLEGII SI APROPIATII LUI BASESCU ACESTA PURTA ADEVARATELE GRADE LA MAIEU
GRADELE DE COMANDANT ERAU DOAR UN PARAVAN
BASESCU IN CONDITII NORMALE NU SE PUTEA AMBARCA NICI MACAR MARINAR CU ACEL DEFECT LA OCHI
CIT DESPRE ACEL DEFECT ASTA E ALTA POVESTE .....
* Comentariile care contin limbaj vulgar vor fi suspendate
vezi articolul in HTML5






RdODjG odddqwxbxaax, [url=http://shpyfhrvjmxx.com/]shpyfhrvjmxx[/url], [link=http://zqqaiajhwwbe.com/]zqqaiajhwwbe[/link], http://yatkmhwnzdfs.com/