Antena 3 CNN Actualitate Investiţie de 6 milioane de euro pentru refacerea Hanului Garboveni

Investiţie de 6 milioane de euro pentru refacerea Hanului Garboveni

Investiţie de 6 milioane de euro pentru refacerea Hanului Garboveni
Sursa foto: Foto: allartnews.com
24 Mar 2012   •   23:02

Hanul Gabroveni, unul dintre monumentele istorice uitate ale Capitalei, primeşte o nouă şansă la viaţă.  O investiţie de aproape 6 milioane de euro va transforma clădirea în centru cultural. Mai avem de aşteptat însă până la finalizarea lucrărilor. Vor dura cu 11 luni mai mult decât ridicarea faimoasei Empire State Building.

Hanul Gabroveni a ajuns o ruină şi stă să se prăbuşească. Însă, în 2 ani, ar trebui să se transforme într-un centru multicultural modern. 50 de muncitori lucrează la consolidarea pereţilor. Porţiuni întregi trebuie ridicate de la zero.

Mai puţin de 30% dintre materialele originale vor putea fi salvate. Dar, la final, hanul va arăta la fel ca acum aproape 100 de ani, când negustorii poposeau acolo. E monument istoric, aşa că arhitectura trebuie păstrată.

Clădirea va avea săli multifuncţionale, unde vor putea fi organizate conferinţe, workshopuri, dar şi spaţii de socializare. Proiectul include şi o librărie, un magazin de suveniruri şi o cafenea sau o ceainărie. În apropiere de clădirea veche se va ridica o alta care va adăposti o sală de spectacole cu 200 de locuri. Aici se vor organiza spectacole de teatru, muzică, balet.

Peste doi ani va exista un pasaj care va face legătura între strada Lipscani şi strada Gabroveni. Culoarul va trece chiar prin mijlocul hanului.

Refacerea clădirii va costa aproape 6 milioane de euro. Aproape 2 milioane sunt finanţare europeană, iar restul de la bugetul primăriei Capitalei.

×
Parteneri
Cătălin Cîrstoiu a anunţat că nu se retrage din cursă
x close