Lumea lui Mircea Badea: Eu îmi pun penele de acum, dar voi ce faceţi dacă nu terminaţi autostrada? (VIDEO)
Mircea Badea a promis cu ceva vreme în urmă că va defila gol, prin Piaţa Victoriei, cu pene ataşate de anumite părţi ale corpului. Cu o singură condiţie: să se construiască cei 42 de kilometri de autostradă dintre Gilău şi Turda, până la sfârşitul anului în curs.
Ei bine, vineri seară, realizatorul emisiunii ?În gura Presei?, şi-a întărit promisiunea după ce ministrul Radu Berceanu a declarat că lucrările la autostradă sunt urgentate, şi că este sigur că acei kilometri de autostradă vor fi terminaţi, iar Mircea Badea va trebuie să defileze cu pene pe fund.
?Eu remarc şi sunt uluit de tupeul acestor domni (Radu Berceanu şi Emil Boc, n.r.) care îmi cer mie să umblu cu pene pe fund. De 20 de ani s-au făcut 100 de kilometri de autostradă. Boc şi Berceanu fac parte dintr-un partid care nu a făcut nimic, şi acum să-mi spui cu aşa o aroganţă să-mi pun pene pe fund... Dumneavoastră sunteţi înjuraţi de sute de mii de şoferi. De exemplu azi, sute de şoferi care au plecat spre Braşov v-au înjurat. Ştiţi că pe centura Ploieştiului nu se mai poate circula acum. Deci să vii în ţara în care nu suntem în stare să facem o şosea de centură, tu să fii ministrul Transporturilor, în ţara unde nu suntem în stare să facem 50 km de autostradă către Constanţa... şi să spui plin de aroganţă: eu îi pregătesc penele lui Badea. Îmi pun pene pe fund în avans, şi mă duc în Piaţa Victoriei, nu am niciun fel de problemă. Vreţi să mi le pun de acum? Le pun, dar dom`le când se termină anul dumneavoastră ce faceţi când nu vor fi gata acei kilometri de autostradă între Gilău şi Turda??, a spus Mircea Badea.
Vedeţi înregistrările emisiunii În Gura Presei
Vedeţi prezentarea emisiunilor Antena 3
Antena3.ro
-
Gorj: Inundaţiile au distrus zeci de gospodării şi peste 50 de hectare de culturi
26 Mai, 21:55 | 0 comentarii -
Bistriţa: Fostul poliţist care a accidentat mortal o elevă pe o trecere de pietoni a fost arestat
26 Mai, 20:47 | 0 comentarii -
Ceremonia de înhumare a lui Nyiro ar urma să aibă loc. Liderul Partidului Civic Maghiar: Nu mai trăim în comunism
26 Mai, 19:25 | 0 comentarii -
GSP.roCe l-a impresionat pe Bute la cîntarul oficial: "A fost incredibil"
-
Primăria, operatorii de salubrizare şi ApaNova susţin că sunt pregătiţi să intervină, dacă este nevoie
26 Mai, 19:18 | 0 comentarii -
Şeful IPJ Harghita: Urna găsită la Corund era goală. Oficialul ungar a spus că în interior este cenuşă umană
26 Mai, 18:24 | 0 comentarii
-
e cea mai misto emisiune de presa , o urmaresc in fiecare seara ! bravo mircea si la toata echipa!
-
trebuia sa le ceara demisia!!! daca nutermina autostrada dar ea sa fie calumea, la nivel de calitate european cu camere video cu telefoane de urgenta cu parcari.
-
Pai o s-o termine si chiar dus intors.
Dar atat, dus si intors dupa care trebuie inchisa pt reparatii capitale.
Vezi centura Brasovului, a gherlei si alte drumuri facute la standarde Europeano-ROMANESTI, si atunci chiar nu mai avem voie sa platim impozite, eu unul o sa interzic chestia asta.
Astia nu se vor da dusi decat cu razboi, sau cand nu o sa mai aibe de unde fura, probabil ne vom mai imprumuta, de o sa ne ia mama naibii, si cand nimeni nu ne va mai da, noi nu o sa mai platim impozite atunci ei nu vor mai avea de unde fura, si-si vor lua talpasita de aici, altfel eu nu vad o rezolvare cat de cat onorabila si-ntr-un terman onorabil.
Cat o gresit domnul Brucan, cat de optimist a putut fi. -
Eu tot repet, acest popor pana pe la 1850 nu a facut decat CHIRPICI, sprit si femei.
Au venit niste oameni bine intentionati (HOHENZOLERN) care ne-au scos din KKT, au construit o Romanie moderna, au facut ceva de piatra, vezi podul lui Saligni, calea ferata, ceva constructii prin Bucuresti si prin Tara, si atat ca nu a mai fost timp. A venit comunismul care intaii si-a batut joc, si a venit ceasca care a pus biciul pe noi de a mai realizat cate ceva.
Alegeti acum :ceasca(Basescu) sau un lider strain.
* Comentariile care contin limbaj vulgar vor fi suspendate
vezi articolul in HTML5






ion se trezeste intr-o dimineata, iese-n curte si cand se uita peste gard.... surpriza: vecinul gheorghe, juca tenis cu andre agassi si ... castiga!
il inteaba ion pe vecin de unde stie tenis, iar gheorghe zice ca nu stie tenis, dar la lacul de la marginea satului treieste o broasca batrana, care-ti indeplineste orice dorinta, dar broasca e cam surda...
se duce ion fuga la lac, gaseste broasca si ii spune: "vreau mult aur un curte!!!"
cand se intoarce ion fericit acasa, constata foarte mirat ca in curte, copii lui se jucau cu un taur...
suparat, tipa la ion ca el si-a dorit mult aur nu un taur si ca broasca-i surda rau... iar gheorghe ii raspunde:
- si ce,ma, tu crezi ca eu mi-am dorit sa fiu tare-n tenis???