Antena 3 CNN Actualitate Senatul a decis folosirea cadavrelor nerevendicate în scop didactic

Senatul a decis folosirea cadavrelor nerevendicate în scop didactic

Senatul a decis folosirea cadavrelor nerevendicate în scop didactic
Sursa foto: Foto: Mediafax
de S.T.    |    18 Iun 2012   •   19:15

Senatul a adoptat, luni, o propune legislativă prin care se reglementează modul în care universităţile pot utiliza în scop didactic cadavre, care trebuie preluate în trei zile de la primirea notificării de la morgă.

Iniţiativa legislativă a fost adoptată în plenul Senatului cu 68 de voturi pentru şi 4 abţineri, urmând să fie înaintată Camerei Deputaţilor în calitate de for decizional, informează Mediafax.

În propunerea legislativă se menţionează că este vorba despre persoane decedate nerevendicate, în cazul cărora unităţile de morgă de la nivelul spitalelor şi departamentele universităţilor vor încheia protocoale de colaborare în acest sens.

Totodată, se precizează că "serviciile de cadavre ale disciplinelor de anatomie sunt obligate să conserve timp de 30 de zile de la deces înainte de introducerea acestora în sălile de disecţie", timp în care acestea pot fi revendicate de către rude.

Mai mult, se introduce posibilitatea ca persoanele decedate nerevendicate să poată fi cedate "unei alte persoane fizice îndreptăţite sau juridice numai în baza declaraţiei în scris a departamentelor universitare de morfologie că renunţă la ridicarea şi utilizarea lor în scop didactic sau ştiinţific".

×
Parteneri
Româncă, pion important al cartelului de droguri Sinaloa din Spania
x close