"Europa se confruntă cu o criză provocată de creșterea prețurilor locuințelor și a costurilor de locuire", a transmis Consiliul European. Criza afectează cel mai mult persoanele care cheltuiesc peste 40% din venitul disponibil pe locuință, scrie Euronews.
Eurostat numește acest indicator "rata de supraîncărcare a costurilor cu locuința". În 2025, media în UE a fost de 7,7%.
"Principala cauză este creșterea costurilor cu locuința, adică a chiriilor și a prețurilor caselor, care cresc puternic în multe orașe, în timp ce veniturile cresc mai lent, mai ales în cazul celor cu venituri mici", a explicat pentru Euronews Business dr. Hannah Widmer, de la ETH Zürich.
Ce intră în costurile cu locuința
Potrivit Eurostat, costurile cu locuința sunt cheltuielile lunare ale unei gospodării pentru casa în care locuiește. Ele includ chiria sau dobânda la creditul ipotecar, utilitățile (apă, curent, gaz, încălzire), dar și asigurarea, întreținerea, reparațiile și taxele. Venitul disponibil este venitul total al gospodăriei după plata taxelor și a contribuțiilor sociale. Acesta include și prestațiile sociale, cum ar fi pensiile.
Grecia are cea mai mare rată din Europa, dintre țările pentru care există date. Analiza cuprinde cele 27 de state membre ale UE, două țări din Asociația Europeană a Liberului Schimb și cinci țări candidate la aderare.
În 2025, 26,4% dintre greci trăiau în gospodării care cheltuiau peste 40% din venit pe locuință, de aproximativ 3,4 ori media UE, de 7,7%. Printre statele UE, urmează Danemarca, cu 14,7%. Germania (11,2%) și Suedia (10,8%) sunt și ele mult peste medie. Peste media UE se mai află Estonia (8,8%), Cehia (8,2%) și Luxemburg (8,1%). În afara UE, rate ridicate au Elveția (15,3%) și Norvegia (13,5%). Trei țări candidate depășesc și ele media europeană: Turcia (10%), Muntenegru (8,7%) și Serbia (7,9%).
"Economiile și sistemele sociale sunt foarte diferite, așa că explicațiile pentru Grecia, Elveția și Danemarca nu sunt aceleași. Nici efectele nu sunt aceleași", a declarat pentru Euronews Business Rikke Skovgaard Nielsen, cercetător la Universitatea Aalborg.
Ea a explicat că suma care le rămâne oamenilor după plata chiriei diferă mult între cele trei țări, la fel și costul vieții. De aceea, și impactul asupra gospodăriilor este diferit.
Cipru are cea mai mică rată, de doar 2,4% dintre locuitori cheltuiesc peste 40% din venit pe locuință. Rate scăzute au și Croația (3,2%), Slovenia (3,5%) și Slovacia (3,5%).
Dr. Marietta Haffner, de la Universitatea Tehnică din Delft, explică faptul că, atunci când prețurile caselor, chiriile, energia, dobânzile și inflația cresc mai repede decât veniturile, crește și partea din venit cheltuită pe locuință. Astfel, crește și numărul celor care plătesc peste 40% din venit.
"Probabil că, anul viitor, scumpirea energiei va fi principalul motiv pentru creșterea costurilor cu locuința", a spus ea.
Dintre marile economii ale UE, Spania (7,2%), Franța (6,4%) și Italia (5,0%) sunt sub media europeană, în timp ce Germania (11,2%) se află pe locul cinci în clasamentul general.
De ce diferă situația de la o țară la alta
"Probabil contează combinația dintre numărul de proprietari și de chiriași, chiriașii de pe piața privată au de obicei cea mai mare povară –, sistemul de protecție socială și situația economică generală", a explicat Widmer.
Ea a atras totuși atenția că este greu de comparat țările între ele. Aceeași rată poate însemna lucruri foarte diferite în Elveția și în Grecia, în funcție de ajutoarele sociale și de calitatea locuințelor.
În UE, peste 34 de milioane de oameni trăiesc în gospodării care cheltuiesc peste 40% din venit pe locuință. Cei mai mulți sunt în Germania, 9,4 milioane. Urmează Franța (4,4 milioane), Spania (3,5 milioane) și Italia (2,9 milioane).
Deși are o populație mult mai mică decât aceste țări, Grecia este pe locul șase, cu 2,7 milioane de oameni afectați.
Cei cu venituri mici sunt cei mai afectați. În UE, rata ajunge la 29,1% în rândul persoanelor expuse riscului de sărăcie, adică al celor care au un venit sub 60% din venitul median din țara lor.
În 2025, venitul median în UE a fost de 22.939 de euro pe an, adică 1.912 euro pe lună. Pragul de 60% era, așadar, de 1.147 de euro pe lună.
Și aici, Grecia ocupă primul loc. În 2025, 82,6% dintre grecii expuși riscului de sărăcie trăiau în gospodării care cheltuiau peste 40% din venit pe locuință. Urmează Danemarca (59,8%) și Elveția (56,1%), iar rata trece de 40% și în Suedia (46,8%), Norvegia (43,8%) și Cehia (43,4%). Germania (35,0%) este peste media UE, de 29,1%, în timp ce Spania (28,3%), Franța (25,4%) și Italia (21,7%) sunt sub medie. Cea mai mică rată o are Cipru, cu 7,6%, urmat de Albania (8,2%), Croația (14,9%) și Slovacia (15,4%).