Antena 3 CNN Actualitate Traian Băsescu cere Parlamentului reexaminarea legii pentru reducerea CAS

Traian Băsescu cere Parlamentului reexaminarea legii pentru reducerea CAS

Traian Băsescu cere Parlamentului reexaminarea legii pentru reducerea CAS
de S.T.    |    23 Iul 2014   •   18:29

Preşedintele Traian Băsescu cere Parlamentului reexaminarea legii pentru reducerea CAS, "din punct de vedere al oportunităţii".

"Vreau să afirm din nou că o reducerea a CAS este o măsură bună, pe care o susţin, fără rezerve legate de utilitatea unei astfel de măsuri. În acelaşi timp însă nu pot să nu am rezerve legate de sustenabilitatea măsurii", a declarat preşedintele.

"Nu am intervenit pe textul legii, ci doar am pus sub semnul întrebării oportunitatea ca motivaţie a lipsei de sustenabilitate a măsurii", a adăugat Traian Băsescu.

Iată cele mai importante declaraţii ale preşedintelui:

-Deşi am solicitat un document din care să rezulte modul cum reducerea CAS-ului poate fi susţinută, până la acest moment nu am primit niciun document de la Guvern.

-Motivaţia în baza căreia am retrimis legea la Parlament - sursele de finanţare.

-Un alt element care m-a făcut să întorc legea către Parlament, dincolo de obligaţiile internaţionale certe pe care le avem, e legat de modul în care s-au realizat investiţiile pe anul acesta.

-Faţă de alocaţia bugetară, pe primele 6 luni de la investiţii s-au tăiat 22-25%. Iar efectul s-a văzut în creşterea şomajului.

-Oricine se uită pe Eurostat vede creşterea şomajului în luna mai de la 7,1% la 7,3%. A fost un alt motiv pentru care am trimis legea înapoi. O creştere a şomajului înseamna diminuarea veniturilor în fondul de pensii.

-Pentru mine, nu e o dispută cu Guvernul. Şi eu aş fi vrut ca înainte de alegeri să promulg o lege care să reducă fiscalitatea.

-Primul risc al promulgarii era depăşirea deficitului structural şi al bugetului general consolidat. Ar fi putut avea ca efect întreruperea acordului cu FMI, CE şi BM.



×
Subiecte în articol: reducerea cas parlament CAS
Parteneri
Primul sondaj după ce Firea a intrat în cursa pentru Primăria Capitalei
x close